Proiect imobiliar de 60 milioane de euro in Pipera




Hot News - 24.08.2006
 

Developerul israelian Engel East Europe investeste intr-un nou proiect rezidential, estimat la 60 milioane de euro. Saptamana trecuta, compania a semnat primul contract de vanzare-cumparare pentru o parte din teren, situat in Pipera, urmand ca in perioada imediat urmatoare, sa definitiveze si achizitionarea a inca doua loturi din vecinatate.

Terenul va avea o suprafata totala de 23.000 metri patrati si costul acestuia se va ridica la 4,6 milioane euro. Pe noul amplasament se vor ridica 500 de locuinte, destinate clientilor cu venituri medii. “Speram sa incepem lucrarile in primavara anului viitor”, a declarat Israel Lavie, Managing Director Engel East Europe.
La doar cinci luni de la intrarea pe piata romaneasca, Engel East Europe demareaza, astfel, cel de-al treilea proiect. Prima investitie este estimata la 80 milioane de euro si consta in constructia unui minicartier in Constanta, compus din 500 de locuinte si un centru comercial.

In paralel, compania a mai semnat un precontract pentru achizitionarea unui teren in Bucuresti, unde se vor construi cateva mii de apartamente.


Maria Seder
Capital
 

24 August 2006