În cele mai influente metropole ale lumii, costurile vieții de zi cu zi pot fi extrem de ridicate, iar câteva mii de euro plătite lunar pentru închiriere unei locuințe reprezintă o normalitate. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul orașelor cu cele mai scumpe chirii din lume, potrivit statisticilor Global Property Guide (prețul mediu pentru un apartament cu suprafața de 120 metri pătrați, amplasat într-o zonă centrală).

38235-10_geneva_elvetia.jpg10. Geneva, Elveția

  • 4.157 euro

Al doilea mare oraș elvețian este unul dintre cele mai importante centre financiare ale lumii (la nivel european, este considerat a fi pe locul trei, după Londra și Zurich). Oraș cosmopolit, Geneva locul în care își au sediul central peste 200 de organizații internaționale, inclusiv ONU. Numărul ridicat de străini care vin să lucreze aici face ca piața chiriilor să aibă o activitate intensă, cererea fiind cu mult mai mare decât oferta.   

38236-9_singapore.jpg9. Singapore

  • 4.305 euro

Unul dintre cele mai bogate orașe asiatice, Singapore atrage numeroși străini (aceștia reprezintă peste 40% din populație). Singapore este unul dintre cele mai puternice centre financiare ale lumii, economia fiindu-i susținută de această ramură (circa un sfert din PIB este generat de cele peste 200 de instituții bancare prezente aici și de bursa de valori). Piața chiriilor este susținută cu precădere de expații care aleg să locuiască în Singapore.

38237-8_moscova_rusia.jpg8. Moscova, Rusia

  • 5.110 euro

Metropolă renumită pentru traiul de viață costisitor, Moscova este căminul celor mai bogați oameni ruși, dar și ținta investitorilor imobiliari. Stilul de viață opulent al miliardarilor ruși se reflectă și în prețurile de pe piața chiriilor, segmentul premium fiind cel mai ofertant. La mare căutare se află apartamentele din clădirile vechi, renovate și amenajate în stilul anilor trecuți. Cei mai mulți chiriași de pe acest segment sunt oameni de afaceri ruși din alte orașe ale țării.

38238-7_paris_franta.jpg7. Paris, Franța

  • 5.161 euro

Oraș cu reputație în orice domeniu, Paris reușește să se mențină între cele mai influente metropole ale lumii, de sute de ani. Istoria și valorile orașului atrag cei mai bogați oameni și îi fac pe clienții imobiliari să plătească chiar și zeci de milioane de euro pentru o locuință. Alături de Londra sau New York, capitala franceză este văzută de investitorii imobiliari internaționali ca una dintre cele mai sigure piețe din lume, proprietățile pariziene fiind considerate o investiție sigură pe termen lung.

38239-6_tokio_japonia.jpg6. Tokio, Japonia

  • 5.255 euro

Una dintre cele mai influente metropole asiatice, Tokio este astăzi unul dintre cele mai însemnate centre economice mondiale, deși nu are nici pe departe istoria altor capitale cu greutate. În ciuda faptului că a trecut prin trei catastrofe, în ultima sută de ani (cutremurul Kanto din 1923, bombardamentul din timpul Celui De-al Doilea Război Mondial și tsunami-ul din 2011), Tokio reușește să fie una dintre cele mai moderne metropole din lume.  

38240-5_hong_kong.jpg5. Hong Kong

  • 5.470 euro

Metropola cu cea mai scumpă piață imobiliară din Asia este ținta investitorilor internaționali – doar 25% din cererea de pe segmentul rezidențial provine din partea chinezilor, cele mai multe proprietăți fiind cumpărate sau închiriate de ruși, japonezi sau alți clienți asiatici. Datorită numărului limitat de loturi de teren, valoarea proprietăților din Hong Kong crește mult mai rapid decât în cazul altor orașe de dimensiuni comparabile.

38234-4_manhattan_new_york.jpg4. New York, SUA

  • 5.530 euro

Închirierea unei locuințe într-una dintre cele mai bune zone ale New York-ului este aproape imposibilă, spun specialiștii locali – peste 98% dintre locuințele din Manhattan au un chiriaș constant. Deși numărul joburilor din Big Apple este în continuă creștere, oferta de locuințe de închiriat este limitată, ceea ce va duce la un blocaj pe piața chiriilor, atrag atenția analiștii de peste Ocean. Totodată, această problemă va limita dezvoltarea orașului.

38242-3_hamilton_bermuda.jpg3. Hamilton, Bermuda

  • 5.700 euro

Centru financiar și destinație turistică extrem de apreciată, Bermuda este un loc cu prețuri extrem de ridicate – potrivit unui clasament realizat de Numbeo Cost of Living la începutul acestui an, Hamilton este cel mai costisitor oraș din lume (costurile vieții de zi cu zi sunt de trei ori mai mari în Bermuda decât în SUA). Acest lucru se reflectă și în prețurile proprietăților, indiferent că este vorba despre achiziție sau despre închiriere.

38243-2_londra_uk.jpg2. Londra, UK

  • 7.745 euro

Proprietățile londoneze sunt la mare căutare, fiind considerate un refugiu financiar, în vremuri tulburi din punct de vedere economic. Datorită cererii ridicate, prețul locuințelor din Londra a urcat cu 61% în ultimii cinci ani, nivelul chiriilor ținând pasul cu brio. Westminster și Kensington-Chelsea sunt cele mai scumpe cartiere ale Londrei, zonele țintite de cei mai avuți oameni de afaceri și de cele mai puternice fonduri de investiții din lume.

38244-1_monaco.jpg1. Monaco

  • 8.084 euro

Cămin al extravaganței, Monaco este un refugiu fiscal pentru cei spectaculos bogați, având cel mai ridicat procent de milionari și miliardari din lume. Piața imobiliară din Monaco nu a cunoscut termenul de „criză”, iar prețul proprietăților nu a avut de suferit în ultimii ani. Micul principat are cea mai scumpă piață imobiliară din lume, iar proprietățile de aici sunt considerate a fi o investiție bună, indiferent de preț.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

25 September 2015