Oameni care ies din trotuar, un somon care trece printr-o clădire sau un pistol uriaş cu ţeava înnodată – astfel de imagini par a fi posibile doar în filme. Însă datorită creativităţii unor sculptori, acestea pot fi admirate chiar şi în realitate. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai inventive sculpturi din lume, potrivit publicaţiei True Activist.

34681-10_calatorii.jpg10. Călătorii

  • Marsilia, Franţa

Sculptorul în bronz Bruno Catalano a creat o serie fascinantă de statui, ce poartă numele „Călătorii” – oameni cu valiza în mână, pregătiţi de plecare, cărora le lipseşte centrul corpului. Plasate în mai multe puncte din Marsilia, statuile se vor a fi un simbol al călătoriei prin viaţă şi al reinventării ce urmează momentelor de goliciune sufletească. Născut în 1960, artistul francez şi-a început cariera ca şi sculptor în 1990, iar lucrările sale au reuşit să câştige faimă pe plan internaţional.

34680-9_fantoma_neagra.jpg9. Fantoma Neagră

  • Klaipeda, Lituania

Silueta fantomatică ce pare să încerce să iasă din apă este unul dintre simbolurile celui mai vechi oraş din Lituania, Klaipeda. Legenda spune că, în anul 1595, o fantomă i s-ar fi arătat uneia dintre gărzile Castelului Klaipeda, pentru a avertiza că rezervele de grâu şi lemn sunt insuficiente, iar astfel a fost evitată o perioadă dificilă. Lucrarea din bronz are o înălţime de 2,4 metri şi a fost făcută de sculptorii Svajunas Jurkus şi S. Plotnikovas.

34679-8.jpg8. Sparge tiparele

  • Philadelphia, Pennsylvania, SUA

Lucrarea poartă numele „Break Your Mold” (trad: a sparge tiparele, respectiv a face lucrurile într-un mod nou şi diferit) şi are o mărime de 6 X 2,5 metri. Sculptura îi aparţine americanului Zenos Frudakis şi simbolizează încercarea de atingere a libertăţii absolute prin procesul creativ. Lucrarea reprezintă o declaraţie a artistului cu privire la eliberarea de constrângerile mortalităţii prin intermediul unei forme de creaţie de lungă durată.

34678-7.jpg7. Pistolul înnodat

  • New York, SUA

Intitulată „Non-Violenţă”, statuia din bronz a unui revolver supradimensionat Colt Python .357 Magnum aparţine artistului suedez Carl Fredrik Reuterswärd şi a fost făcută în 1985, după uciderea lui John Lennon. Există 16 copii ale acestei lucrări în întreaga lume, iar 9 dintre acestea sunt expuse în Suedia. Sculptura din imagine este expusă în faţa sediului Naţiunilor Unite, din Manhattan, şi a fost un cadou din partea guvernului din Luxemburg.

34677-6.jpg6. Pantofii de pe malul Dunării

  • Budapesta, Ungaria

Memorialul „Pantofii de pe malul Dunării” a fost conceput de regizorul Can Togay şi a fost creat împreună cu sculptoriţa Gyula Pauer, în amintirea evreilor ucişi în Budapesta de Partidul Crucilor cu Săgeţi, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Victimelor li s-a ordonat să se descalţe, după care au fost împuşcate pe malul apei, astfel încât corpurile lor să fie luate de Dunăre. Lucrarea cuprinde 60 perechi de pantofi din fontă şi a fost inaugurată în anul 2005.



34676-5.jpg5. Prima Generaţie

  • Singapore

De-a lungul râului Singapore există numeroase sculpturi care descriu scene dintr-o eră demult apusă. În apropierea Podului Cavenagh, lucrarea intitulată „Prima Generaţie” ilustrează un grup de cinci băieţi care sar în apă, ceva interzis în ziua de astăzi şi complet inimaginabil pentru locuitorii secolului XXI. Sculptura de bronz a fost executată de artistul Chong Fah Cheong şi a fost prezentată publicului pe data de 31 decembrie 2000, ca parte a unui proiect iniţiat de Comitetul de Turism al Singapore.

34675-4.jpg4. Somonul

  • Portland, Oregon, SUA

Lucrarea are o lungime de 3,3 metri, este intitulată „Transcendenţă” şi aparţine sculptorului american Keith Jellum. Somonul din bronz forjat şi sudat de mână străpunge clădirea în care se află un restaurant specializat în prepararea peştelui şi a fructelor de mare, aflat chiar pe Salmon Street (trad: strada Somon). Prin această metodă inedită de promovare, restaurantul a devenit faimos nu doar în Portland, ci şi peste hotare.

34672-3.jpg3. Trecătorii anonimi

  • Wroclaw, Polonia

Numele oficial al acestei lucrări este „Tranziţie”, însă este cunoscută mai mult sub denumirea populară de „Monumentul trecătorilor anonimi”. Cele 14 figuri de bronz au fost executate de artistul polonez Jerzy Kalin şi au fost expuse publicului în decembrie 2005. Lucrarea sugerează un pasaj invizibil şi este un simbol al schimbărilor care s-au petrecut în Polonia între perioada comunismului şi cea a democraţiei. Statuetele sunt dedicate celor dispăruţi după proclamarea legii marţiale în Polonia, în 1981.

34673-2.jpg2. Expansiune

  • New York, SUA

Femeia practicantă de yoga în poziţia lotus poartă numele de „Expansiune” şi este cea mai cunoscută lucrare a artistei americane Paige Bradley. Aceasta spune că ideea sculpturii i-a venit după ce s-a mutat în Manhattan şi s-a lovit de pretenţiile exagerate ale curatorilor şi de dezinteresul criticilor pentru altceva în afară de arta contemporană. Artista a povestit într-un interviu cum a luat sculptura femeii care meditează şi a spart-o, după care a turnat piesele în bronz şi le-a reasamblat cu ajutorul unui expert în iluminare, pentru a crea acest efect.

34674-1.jpg1. Mustangii

  • Dallas, Texas, SUA

La sfârşitul anilor ’60, omul de afaceri Ben H. Carpenter a luat decizia de a transforma ferma familiei într-un luxos ansamblu rezidenţial şi de afaceri, numit „Las Colinas” – astfel a apărut unul dintre cele mai exclusiviste cartiere din Dallas. Pentru a ilustra trecutul sălbatic al zonei, Carpenter a comandat o lucrare cu un grup de mustangi de dimensiuni mai mari decât în realitate, ce urma a fi expusă în centrul piaţetei din noua dezvoltare. Artistul Robert Glen este cel care a executat această lucrare, prezentată publicului în 1984, la opt ani de la prima discuţie cu omul de afaceri texan.

CITEŞTE ŞI:

 

18 July 2014