Autenticitate, inovație, personalitate – sunt câteva caracteristici care stau la baza imaginii unor anumite companii, preocupate și de alte considerente decât cele financiare. Cu o strategie bine pusă la punct și produse gândite în detaliu, unele dintre aceste companii au reușit să revoluționeze lumea. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul companiilor cu celor mai puternice branduri din lume, potrivit FutureBrand Index 2015, care analizează percepția publică asupra celor mai puternice 100 branduri din lume din punct de vedere al valorii capitalizării de piață.

37899-10_sabmiller.jpg10. SABMiller

  • Sector: bunuri de larg consum
  • Țara de origine: UK
  • Valoarea de piață: 85 miliarde dolari

Cu o istorie de 120 de ani, SABMiller este a doua mare companie care produce și comercializează bere din lume, din punct de vedere al veniturilor. Cu operațiuni pe toate cele șase continente, grupul deține peste 200 de branduri de bere, cele mai cunoscute fiind Peroni Nastro Azzurro, Grolsch și Miller Genuine Draft. De asemenea, grupul deține și berile Ciucaș, Stejar, Timișoreana și Ursus.

37900-9_celgenegif.jpg9. Celgene

  • Sector: servicii medicale
  • Țara de origine: SUA
  • Valoarea de piață: 92 miliarde dolari

Fondată în urmă cu mai puțin de trei decenii, compania americană de biotehnolgie este specializată pe producerea medicamentelor dedicate cancerului și tulburărilor inflamatorii. Având sediul central în Summit, New Jersey, compania are birouri în peste 50 de țări din America de Nord, Europa, Asia și Australia.

37901-8_mastercard.jpg8. MasterCard

  • Sector: financiar
  • Țara de origine: SUA
  • Valoarea de piață: 100 miliarde dolari

Singura companie din acest clasament care activează în sectorul financiar, MasterCard a reușit să urce opt poziții față de anul trecut. Fondat în 1966, actualul gigant financiar a fost creat de câteva bănci din California, special pentru a oferi un competitor pentru BankAmericard (cunoscut astăzi sub numele de „Visa”).

37902-7_samsung.jpg7. Samsung Electronics

  • Sector: bunuri de larg consum
  • Țara de origine: Coreea de Sud
  • Valoarea de piață: 191 miliarde dolari

Cel mai mare producător de LCD-uri (din 2002), de televizoare (din 2006) și de telefoane mobile (din 2011) din lume, Samsung deține fabrici de ansamblare în circa 80 de țări, având peste 370.000 angajați. Samsung Electronics are o istorie de mai puțin de 30 ani, în timp ce Samsung Electric Industries a fost fondat în 1969.

37903-6_gilead.jpg6. Gilead Sciences

  • Sector: servicii medicale
  • Țara de origine: SUA
  • Valoarea de piață: 146 miliarde dolari

Compania americană de biotehnologie a fost fondată în urmă cu 28 ani, pentru a cerceta, dezvolta și comercializa produse terapeutice. La momentul acela, fondatorul său avea 29 ani – medicul Michael Riordan, interesat cu precădere de medicamentele antivirale, deoarece contractase febra Dengue (infecție fără leac, cauzată de un virus transmis de țânțari).  

37904-5_abbvie.jpg5. AbbVie

  • Sector: servicii medicale
  • Țara de origine: SUA
  • Valoarea de piață: 93 miliarde dolari

Compania biofarmaceutică de cercetare a fost fondată în urmă cu doi ani, ca parte a gigantului numit „Laboratoarele Abbott”. Compania deține și administrează șapte facilități de cercetare și dezvoltare, în SUA, China, Japonia, Germania și Singapore.

37905-4_walt_disney.jpg4. Walt Disney

  • Sector: servicii de larg consum
  • Țara de origine: SUA
  • Valoarea de piață: 178 miliarde dolari

Compania a cărei mascotă – Mickey Mouse – este cunoscută de o lume întreagă a luat naștere în urmă cu 91 ani, când fondatorul său a creat un scurtmetraj intitulat „Alice in Țara Minunilor”. Adevăratul succes a venit odată cu apariția personajului Mickey Mouse, în 1928. Decis să doboare barierele animației, Walt Disney a creat numeroase lungmetraje, ale căror povești și muzică au cucerit atât copiii, cât și adulții.

37906-3_microsoft.jpg3. Microsoft

  • Sector: tehnologie
  • Țara de origine: SUA
  • Valoarea de piață: 334 miliarde dolari

Fondată de Bill Gates și Paul Allen, în 1975, Microsoft este un model al succesului – lider de piață de mulți ani, compania a avut numai în 2015 un venit net de 12,19 miliarde dolari. Microsoft are aproape 120.000 angajați, în peste 100 de țări, în timp ce  sediul central este în Redmont, Washington.

37907-2_apple.jpg2. Apple

  • Sector: tehnologie
  • Țara de origine: SUA
  • Valoarea de piață: 725 miliarde dolari

Apărută în 1976, într-un garaj închiriat din Palo Alto, compania care și-a construit un nume datorită inovației a fost fondată de către Steve Jobs și Steve Wozniak. În prezent, cele mai cunoscute produse ale sale sunt computerele Mac, telefoanele iPhone, tabletele iPad și playerele iPod. De asemenea, compania a revoluționat piața cu servicii online precum iCloud, iTunes Store și App Store.

37908-1_google.jpg1. Google

  • Sector: tehnologie
  • Țara de origine: SUA
  • Valoarea de piață: 375 miliarde dolari

Cu o istorie de doar 17 ani, gigantul Google a fost fondat Larry Page și Sergey Brin, fiind specializat în prezent în produse și servicii legate de Internet. Misiunea inițială a studenților de la Universitatea Standford era să „organizeze informația disponibilă în lume și să o facă accesibilă și folositoare la nivel universal”.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

7 August 2015