Înăsprirea regulilor fiscale din interiorul Uniunii Europene în paralel cu înrăutăţirea condiţiilor economice din Europa readuc în prim-plan o dispută mai veche: disciplina fiscală nu poate fi tolerabilă, dacă nu este însoţită de creştere economică. Astfel că ţărilor din Zona euro ar trebui să li se acorde un an suplimentar pentru a-şi regla deficitul bugetar în limita de 3% din PIB, recomandă specialiştii unei organizaţii care se ocupă cu îmbunătăţirea politicilor economice europene.

26399-datorii.jpgDisciplina fiscală poate fi extrem de periculoasă pentru economia unei ţări care traversează o perioadă dificilă, susţin la unison reputaţi analişti şi nume grele din scena politică europeană. Însă normele fiscale impuse de Uniunea Europeană nu sunt atât de rigide precum par, ci reprezintă un sistem sofisticat de supraveghere, sistem ce poate oferi suficient spaţiu de manevră în situaţii ieşite din comun, arată specialiştii organizaţiei Bruegel, instituţie din Bruxelles ce se ocupă cu îmbunătăţirea politicilor economice din Europa.

Cel mai de temut acord politic dintre statele membre UE este Pactul de Stabilitate şi Creştere (PSC), înţelegere încheiată cu scopul de a coordona politicile fiscale naţionale în cadrul Uniunii Economice şi Monetare. Conform acestuia, statele membre trebuie să respecte două criterii: un raport deficit-PIB de cel mult 3% şi un raport datorie publică-PIB de maximum 60%. În schimb, există o clauză ce permite statelor membre încălcarea regulilor, dacă acestea sunt în recesiune sau dacă întreaga uniune monetara traversează o perioadă economică grea.

  • 21 din 27 state membre UE sunt în procedura deficitului excesiv şi riscă sancţiuni, dacă nu vor respecta termenele de reducere a deficitului bugetar la 3% din PIB
  • 13 din 17 state membre ale Zonei euro sunt în procedura deficitului excesiv
  • Singurele state care respectă PSC sunt Germania, Luxemburg, Finlanda şi Estonia

Specialiştii organizaţiei Bruegel subliniază faptul că ultimele modificări ale acordului (în martie 2012) au fost făcute într-o perioadă dificilă pentru Europa din punct de vedere economic, când cele mai multe state din Zona euro se aflau deja în procedură de deficit excesiv. Drept urmare, ar trebui invocate circumstanţe excepţionale, iar UE ar trebui să aplice clauza salvatoare şi să acorde un an suplimentar statelor din Zona euro pentru a-şi reduce deficitul bugetar. Mai mult, Comisia Europeană ar trebui să facă această recomandare, în spiritul viitorului tratat bugetar european care vizează întărirea disciplinei fiscale şi care va intra în vigoare din prima zi a lui 2013. Nu în ultimul rând, recomandarea ar trebui să vină cât mai repede, înainte ca proiectele de buget pentru anul viitor să fie trimise în parlamentele naţionale de către guvernele din Zona euro.

CITEȘTE ȘI: Românii pot primi anual de la stat miliarde de euro, bani nerambursabili. De ce nu profită nimeni?

 

 

18 September 2012