Reducerea garanţiilor statului anunţată pentru programul Prima Casă 4 este o mişcare nestrategică pentru bănci. Iar costurile generate de această schimbare fac programul netentant, pentru că aceste costuri trebuie suportate fie de bancă, fie de client, fie împărţite între cele două părţi, apreciază Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank.

17312-steven_van_groningen.jpgUna dintre cele mai importante probleme pe care Van Groningen le găsește la programul Prima Casă 4 în forma în care a fost el anunţat este aceea că afectează chiar şi profilul portofoliului existent de credite.

"Statul a propus să folosim 50% dintre garanţiile existente pentru creditele din viitor. Acest lucru este destul de complicat. În primul rând, portofoliul existent care este acum garantat 100% va fi garantat doar 50%, retroactiv. Aceasta evident că afectează profilul portofoliului", a spus Steven van Groningen, citat de NewsIn.

Clienții Prima Casă 3 nu vor plăti creditele mai scump, decât dacă au contracte problematice
De asemenea, costurile suplimentare care ajung pe umerii băncilor prin împărţirea garanţiei statului sunt o altă problemă dificil de gestionat. Ar trebui să se împartă între bancă şi client. Totuşi, chiar dacă această măsură se va aplica retroactiv, clienţii Prima Casă 3 nu riscă să li se scumpească creditele. Banca este obligată contractual să îşi păstreze costurile. Totuşi, dacă există cazuri excepţionale prin care contractele au clauze de scumpire, şi aceşti clienţi pot fi supuşi riscului.

"Dacă am un portofoliu care este garantat 100% şi apoi 50%, aceasta înseamnă că are un alt profil din punct de vedere al cerinţelor de capital şi de provizionare, deci are un cost. Dacă fac calcule, trebuie recuperat, dar nu de la cei care au deja un credit Prima Casă, pentru că au un contract semnat, deci costul trebuie suportat de undeva, dar intenţia statului este ca acesta să rămână la fel. Aici fiecare bancă trebuie să facă propriile calcule, dar înţeleg că intenţia statului este ca nivelul costului să rămână acelaşi", a spus van Groningen.

În aceste condiţii, preşedintele Raiffeisen este de părere că vor exista bănci care vor găsi mai avantajos să îşi creeze un credit propriu cu condiţii similare Prima Casă.

"Dacă guvernul vrea să rămână la acelaşi nivel de costuri, atunci poate că sunt bănci care nu mai sunt interesate şi mai bine vin cu produsele proprii. Sunt convins că toate băncile fac acum calcule", a explicat van Groningen.

Pe de altă parte, oficialul Raiffeisen susţine că în mod normal, un asemenea program nu ar trebui să existe, el fiind creat pentru a ajuta piaţa să treacă peste un moment dificil.

"Prima Casă este un program pentru o situaţie deosebită, prin care Guvernul a vrut să stimuleze creditarea şi piaţa imobiliară. Într-o situaţie normală nu ar trebui să existe un program Prima Casă şi sunt convins că toate băncile se uită acum la alternativele cu care pot să vină pentru clienţi în cazul în care programul nu continuă", a mai spus van Groningen.

Reprezentantul Raiffeisen Bank a declarat că la nivelul băncii nu s-a luat o decizie cu privire la participarea la noul program şi că în prezent se fac calcule.


30 March 2011