Grecia nu îşi respectă angajamentele financiare, astfel că Fondul Monetar Internaţional intenţionează să taie fondurile de salvare. Autorităţile europene au fost informate de către reprezentanţii FMI că Grecia nu îşi poate onora obligaţiile asumate în programul de salvare convenit cu creditorii, astfel că guvernul de la Atena probabil că nu va mai beneficia de sprijinul financiar promis, notează publicaţia germană Der Spiegel.

25735-greek_euro.jpgOficialii FMI analizează încetarea acordului stabilit cu guvernul de la Atena, din cauza incapacităţii Greciei de a-şi îndeplini obligaţiile financiare. Îngăduinţa acordată de FMI se apropie de final, astfel că Grecia ar putea intra în default în septembrie. Conform Der Spiegel, reprezentanţii instituţiei cu centrul la Washington au informat deja Uniunea Europeană că FMI nu doreşte să mai acorde sprijin financiar Greciei.

În prezent, datoria externă a Greciei este de 164% din PIB, valoare ce ar trebui coborâtă în jurul nivelului de 120%, pentru ca datoria publică să devină sustenabilă pe termen mediu. Însă experţii FMI sunt îngrijoraţi de faptul că această valoare nu poate fi atinsă nici măcar în 2020, iar dacă perioada ar fi prelungită, se estimează că ajutorul financiar ar trebui majorat cu 10-50 miliarde euro.

Suportul acordat Greciei de către statele din Zona euro scade de la o lună la alta, în timp ce creşte considerabil numărul guvernelor care consideră că ar putea fi controlate riscurile pe care le implică ieşirea Greciei din uniunea monetară.

Ieşirea Greciei din Zona euro ar costa peste un trilion de euro, estimează Institutul Internaţional de Finanţe. Suma include datoria Greciei, refinanţarea băncilor, dar şi banii necesari pentru a proteja state precum Irlanda, Spania, Portugalia sau Italia. Dacă Grecia ar părăsi Zona euro, băncile cu dificultăţi ar trebui recapitalizate rapid, iar statele ar trebui să garanteze depozitele, pe măsură ce Banca Centrală Europeană ar interveni cu lichidităţi masive în piaţă.

CITEȘTE ȘI Grecia nu va returna împrumuturile şi va părăsi Zona euro, cred locuitorii celor mai puternice state europene

 

23 July 2012