Primii cinci mari chiriaşi din segmentul spaţiilor de birouri din Capitală ocupă împreună peste 135.000 metri pătraţi, potrivit companiei de consultanţă Colliers. Compania care a închiriat cei mai mulţi metri pătraţi de birouri este o multinaţională din SUA, ce şi-a deschis în Bucureşti încă de acum 10 ani un centru de servicii GeBOC (Global eBusiness Operations Center).

33879-spatii_birouri.jpgCele mai multe firme din Bucureşti caută să îşi desfăşoare activitatea într-un spaţiu cât mai restrâns – relocarea este una dintre primele măsuri pentru reducerea costurilor. Astfel, potrivit ZF, doar 20 companii şi bănci din Capitală au închiriat birouri mai mari de 10.000 metri pătraţi. În total, acestea au cotractat circa 360.000 metri pătraţi de birouri, respectiv aproape 20% din volumul total de birouri moderne din oraş, iar suma totală plătită anual pentru chirii se ridică la 60 milioane euro.

Cei mai importanţi cinci chiriaşi ai spaţiilor de birouri din Bucureşti, în funcţie de suprafeţele ocupate, sunt HP (32.000 mp), UniCredit (28.000 mp), Romtelecom - Cosmote (28.000 mp), Oracle şi Raiffeisen Bank, potrivit datelor Colliers. Aceste companii ocupă împreună peste 135.000 metri pătraţi de birouri, iar o mare parte dintre aceste spaţii se află în zone precum Dimitrie Pompeiu şi Floreasca – Barbu Văcărescu.

„De obicei, companiile care ocupă suprafeţe mari semnează contracte pe perioade mai lungi, de 7 până la 10 ani. De exemplu, 70% din suprafaţa ocupată de primii cinci mari chiriaşi menţionaţi mai sus s-a stabilit în sediile actuale în ultimii patru ani. De asemenea, zona preferată are, mai degrabă, legătură cu disponibilitatea spaţiilor de birouri. Cu siguranţă, o astfel de companie va fi atrasă de zonele consacrate de birouri, precum Floreasca-Barbu Văcărescu, Dimitrie Pompeiu, Piaţa Presei Libere sau Politehnica”, declară pentru IMOPEDIA.ro Andreea Păun, Associate Director în cadrul departamentului de birouri al Colliers International.

Între cei mai mari chiriaşi din Bucureşti nu se numără nici cea mai mare companie românească (Petrom) şi nici vreuna dintre cele mai mari bănci cu activitate la noi în ţară (BRD şi BCR). Acestea au preferat să îşi achiziţioneze propriile clădiri, în care îşi desfăşoară majoritatea operaţiunilor.

Cea mai mare cerere de spaţii de birouri provine din partea companiilor din domeniul de activitate IT&C, segment în continuă dezvoltare, din care au provenit anul trecut mai bine de o treime dintre tranzacţiile cu spaţii de birouri noi. Dintre companiile care au închiriat peste 10.000 mp de spaţii de birouri în Bucureşti se numără şi IBM, Ericsson sau Electronic Arts.

CITEȘTE ȘI: Vestul Capitalei, singura zonă în care s-au scumpit chiriile office

 

22 April 2014