Clienţii BCR care aleg de azi înainte să achite facturile la ghişeele băncii vor plăti în plus un comision. Acesta poate ajunge până la opt lei pentru plăţile în numerar, infornează un comunicat de presă transmis de BCR.

29407-ghiseu-bani.jpgBanca Comercială Romană vrea să încurajeze plata facturilor prin echipamente automate şi să descurajeze plăţile la ghişeele băncii. În acest sens, BCR a început, ca parte a strategiei de stimulare a tranzacţiilor fără numerar, un proces de introducere de comisioane pentru plata facturilor cu numerar la ghişeele băncii.

Cea mai mare bancă comercială din România va introduce două comisioane noi pentru operaţiunile de plată a facturilor cu numerar efectuate la ghişeele băncii, care se vor aplica diferenţiat în funcţie de tipul de client, şi anume: clienţii băncii vor achita 4 lei comision per plata factură cu numerar, iar pentru cei care nu sunt clienţi ai băncii comisionul va fi dublu per plata factură cu numerar.

BCR va continua să încurajeze plata facturilor prin echipamente automate în detrimentul plăţilor la ghişeele băncii, recent banca instalând o reţea de 400 de astfel de aparate. Dacă urmărim evoluţia numărului de tranzacţii făcute de clienţi cu ajutorul unui casier şi cele făcute fără ajutorul unui casier, adică de client însuşi prin internet banking, POS, ATM, automate bancare, etc. observăm o creştere de la o medie anuala de 68% în 2011, la 73.5% în 2012, ajungând în decembrie 2012 la aproximativ 76%. Această evoluţie confirmă faptul că există un apetit din ce în ce mai mare al clienţilor BCR în utilizarea intensă a modalităţilor de efectuare a operaţiunilor cu numerar prin canale automate (ATM, self service) şi fără numerar prin canalele electronice (POS, internet banking, etc.)” a declarat Bogdan Marin, Director Executiv Canale Retail, BCR.

Află detalii despre cum îți poți plăti facturile fără a achita băncii un comision. Găsești toate informațiile în articolul: Nu mai este nevoie să mergi la bancă! Multe operaţiuni se pot face prin telefon

 

1 February 2013