Micii investitori au jucat un rol important pe piața imobiliară, înainte de 2008. Ei au fost motorul care a susținut creșterea, până la un punct la care aceasta a devenit nejustificată. Toată lumea, indiferent de buget, putea și dorea să investească în imobiliare. În momentul în care piața s-a întors în defavoarea tuturor, acest tip de investiții imobiliare au dispărut subit. Paradoxal, exact atunci a apărut momentul perfect pentru micii investitori.

37760-invest3.jpgÎn urma experiențelor trecute, investițiile speculative au dobândit o aură negativă nejustificată. Singurul context în care acestea sunt nocive, este acela în care se petrec pe scară largă. Acum, când nimeni nu mai practică acest lucru, afacerile speculative sunt chiar indicate: aduc profit investitorului și echilibru, pieței imobiliare. Din păcate, în absența unei culturi investiționale, puțin sunt cei care înțeleg acest lucru.

 „Cel mai bun moment pentru a cumpăra o proprietate imobiliară este atunci când prețurile sunt la minimum. Riscul este, desigur, o parte compoennetă a unei investiții de succes. Cei care au câștigat cel mai mult din imobiliare sunt aceia care au îndrăznit să cumpere teren în ceea ce atunci era câmp - acum este parte componentă a Bucureștiului. Pe aceste terenuri, cumpărate în anii 2000, sunt construite acum unele dintre cele mai importante malluri, terenuri și sedii de birouri care se găsesc acum în București”, arată pentru IMOPEDIA.ro Marcel Antonescu, analist investițional Estate Research&Funding.  

În ciuda problemelor pe care le are, România a devenit un exemplu pentru Europa, din perspectiva stabilizării economice

Turbulențele de pe piața politică, modificările economice, birocrația și senzația generală de instabilitate, îi fac pe cei mai mulți să renunțe din start la o asemenea idee. Este omis astfel și cel mai important argument al unei investiții: în imobiliare, profitul se face la cumpărare, nu la vânzare. În plus, în ciuda problemelor evidente cu care se confruntă sistemul investițional din România, indicatorii macroeconomici arată o țară care și-a revenit surprinzător de repede din niște dezechilibre importante. De altfel, acesta este și motivul pentru care străinii sunt interesați de investiții locale.

„La nivel de macroecnonomie, România servește drept exemplu în Europa. În doar doi ani, noi am reușit să ne echilibrăm balanțele, deci avem un potențial confirmat de revenire și stabilizare. Dar nu trebuie să interpretăm acest lucru ca pe o garanție a viitorului. Trebuie să ne repliem și să înțelegem cât de importantă este coerența politică, într-un orizont rezonabil de timp”, explică analistul Marcel Antonescu.

Totodată, nu este de ajutor nici să ne speriem de problemele pe care le are România. Până la urmă, nimeni nu poate face abstracție de trecut, iar o cultură investițională se cristalizează în mai multe generații. Dar poate cea mai importantă lecție de la care ar trebui să începem este aceea că nu trebuie să aștepți semnale pozitive din întreaga piață pentru a lua decizia de cumpărare.

„Când cumperi pentru că ai văzut la alții că și ei cumpără, deja ai greșit. Investitorul e cel care cumpără atunci când nimeni nu este interesat. De exemplu, putem analiza casele executate de bănci. Merg atât de greu tranzacțiile, pe acest segment, unde se găsesc apartamente cu două camere la un preț de 20.000-25.000 de euro. Acestea se pot revinde cu ușurință la 50.000 de euro, pentru un client cu viziune. Dar nu toată lumea poate să gândească precum un investitor”, susține Mihaela Trașcă, Business Strategy Analyst MTBG Partners. 

Afaceri imobiliare profitabile se pot face și când ai doar câteva mii de euro în buzunar

Investițiile se pot face chiar și de cei care nu dispun de toți banii pentru a cumpăra, după aceleași scheme cu care își înmulțesc banii oamenii de afaceri. În acest caz însă, schemele elaborate și riscul implicat îi fac pe cei neobișnuiți cu businessul să bată în retragere.

„Un om de afaceri, bogat sau falimentar, gândește așa: nu trebuie să fii milionar pentru a face milioane. Dacă ai cinci mii de euro, de exemplu, poți lua un credit să îți cumperi o garsonieră. Rata este de 100 de euro/lună, dar poți încasa o chirie de 250 de euro/lună. Este o afacere foarte bună - în 15-20 de ani, proprietarul rămâne cu apartamentul, într-un moment în care piața a crescut, iar profitul lui este impresionant”, continuă reprezentantul MTBG Partners. 

Prima regulă a celor care vor să facă bani este aceea că banii trebuie să fie rulați, indiferent dacă este vorba despre câțiva lei sau câteva milioane. Din sume mai mari, precum 50.000 de euro, cu care mulți aleg să își cumpere un apartament, un investitor poate decide să cumpere trei apartamente. După ce a achitat avansul pentru toate trei, rămâne cu o rezervă de 10.000 de euro, apoi le închiriază și obține astfel profit lunar. Dar dincolo de rezidențial, există și alte segmente imobiliare profitabile, precum sectorul spațiilor pentru birouri, îndeosebi în marile orașe, și al spațiilor comerciale stradale, localizate în zonele ultracentrale, care beneficiază de vad comercial bun. Totodată, investițiile în achiziția unor proiecte industriale mari (spații logistice) reprezintă o bună oportunitate.

CITEȘTE ȘI:

21 July 2015