Atunci când este nevoie de bani la buget, impozitarea proprietăţilor pare să fie cea mai la îndemână metodă de atragere a banilor. Și anul acesta, ca si anii trecuţi, s-au aplicat sau se discută despre aplicarea unor noi metode de calcul, a unor biruri mai mari sau despre schimbarea radicală a metodologiei. Această inconsecvenţă fiscală nu numai că duce la dezaprobarea publicului larg, dar conduce la sugrumarea unei economii şi aşa afectate, arată specialiştii.

31319-cccc.jpgModul de impozitare al locuinţelor în funcţie de destinaţia acestora este unul controversat. Cheltuielile mari pe care această schimbare le implică pentru firme a convins oficialii Guvernului să regândească întregul sistem. În scrisoarea de intenţie adresata FMI, România a anunţat ca este posibil ca impozitul pe proprietate să nu se mai stabilească în funcţie de statutul juridic al proprietarului, ci în funcţie de destinaţia clădirii. Astfel, calculul nu se va mai face în funcţie de statutul de persoană fizică sau juridică a proprietarului, ci după bifa trecută în dreptul cuvântului “locuinţă” sau “comercial”, în documentele oficiale. Oricum ar fi, măsura nu numai că nu este constructivă, ci acţionează chiar ca o frână pentru întregul sistem economic.

Impozitarea locuinţei după destinaţie este de natură să sugrume şi mai mult economia. şi asta pentru reducerea TVA-ului la pâine a trebuit compensata cu măriri de taxe care să aducă înapoi la buget cele aproximativ 23 milioane euro, până la sfârşitul anului. Aşadar, ajungem la taxe de zece ori mai mari pentru cei care au firme în locuinţe”, a declarat Radu Zilişteanu, doctor in economie.

Guvernul discută acum şi o excepţie de la regulă, o portiţă pentru mulţi dintre cei care au firme în locuinţe. Este posibil ca aceia care locuiesc în proprietatea care este declarată drept sediu al firmei, să fie scutiţi de la plata impozitului. Dacă apartamentul sau casa este însă închiriată unei firme sau dacă există un contract de comodat cu o firmă pentru un alt imobil decât cel în care se şi locuieşte, impozitul va fi similar celui plătit de persoanele juridice.

Potrivit legii, o clădire consolidată este o clădire noua şi se impozitează ca atare

O altă categorie nouă de impozite este formata de birul aplicat celor care şi-au renovat major clădirile în care locuiesc. Legea a fost adoptata deja de Parlament şi presupune faptul că anul finalizării locuinţei se modifica, în cazul unor intervenţii majore, de natură să schimbe valoarea impozabilă a locuinţei. Astfel, relevant pentru impozit devine anul în care s-au finalizat lucrările de modernizare.

Această modificare este absolut absurdă. Există o masă critică de locuinţe, blocuri sau case, care trebuie consolidate urgent. Nimeni nu o să mai vrea să consolideze, dacă este pus să plătească mai mult pentru asta. Operaţiunea în sine este oricum una costisitoare, tocmai de aceea în multe ţări civilizate, lucrările de renovare sunt supuse unor seturi de facilităţi fiscale, deduceri care pot ajunge aproape de jumătate din costul lucrării”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Ana Pavel, expert contabil Financial Trends.

Amendamentul la lege care aduce aceste modificări este încă neclar. În textul oficial se menţionează că “renovarea majoră reprezintă acţiunea complexă care cuprinde obligatoriu lucrări de intervenţie la structura de rezistenţă a clădirii, pentru asigurarea cerinţei fundamentale de rezistenţă mecanică şi stabilitate, prin acţiuni de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, precum şi, după caz, alte lucrări de intervenţie pentru menţinerea, pe întreaga durată de exploatare a clădirii, a celorlalte cerinţe fundamentale aplicabile construcţiilor, conform legii, vizând, în principal, creşterea performanţei energetice şi a calităţii arhitectural-ambientale şi funcţionale a clădirii. Anul terminării se actualizează în condiţiile în care, la terminarea lucrărilor de renovare majoră, valoarea clădirii creşte cu cel puţin 25% faţă de valoarea acesteia la data începerii executării lucrărilor”.

 “Potrivit noii forme a legii, orice clădire veche, dar modernizată devine nouă, din punct de vedere fiscal. Aşadar, proprietarii locuinţelor modernizate vor plăti un impozit egal cu cei care au locuinţe nou construite. Vizaţi sunt în principal cei care locuiesc în blocurile anvelopate. Cei care se considerau norocoşi că au blocul modernizat din banii primăriei, află acum că achita măcar o parte din cost prin acest impozit. Ceilalţi, care şi-au plătit singuri anveloparea, sunt de-a dreptul nedreptăţiţi”, continuă Ana Pavel.

În ultimii doi ani, impozitul pe proprietate a fost un subiect intens discutat. De la triplarea acestuia, impozitarea proprietăţilor moştenite şi a caselor care nu sunt reşedinţa principală, până la mutarea acestora de la autorităţile locale către ANAF, toate au fost aspecte supuse votului, în plină dezaprobare a electoratului.

IMPORTANT! Impozite mai mari chiar şi de 10 ori, pentru anumite categorii de proprietari

 

14 August 2013