Preţul proprietăţilor imobiliare din Manhattan a scăzut semnificativ în ultimele luni ale anului 2011. Și asta în ciuda numărului ridicat de tranzacţii cu locuinţe de milioane de dolari, printre care vânzarea unui penthouse la un preţ record de 88 milioane dolari, chiar în luna decembrie.

22961-ny.jpgPreţul mediu al unui apartament din cea mai costisitoare zonă a Statelor Unite ale Americii a scăzut, ajungând la 855.000 dolari în ultimele trei luni ale lui 2011, notează publicaţia CNN. În perioada iulie-septembrie, preţul mediu era de 911.333 dolari, astfel că în numai câteva luni s-a înregistrat o scădere de 6%, conform companiei imobiliare Prudential Douglas Elliman. Alte companii imobiliare din New York au raportat scăderi de 8% şi un preţ mediu între 785.000 şi 795.000 dolari.

Clasa mijlocie superioară este cea care întâmpină cele mai mari dificultăţi în această perioadă, explică specialiştii Prudential Douglas Elliman, cea mai importantă companie imobiliară din NY. Clienţii care ţintesc o locuinţă cu un preţ în jurul a trei milioane dolari, găsesc din ce în ce mai greu finanţare la bănci. Mulţi dintre aceşti potenţiali cumpărători nu au îndeplinit criteriile instituţiilor bancare şi nu au reuşit să obţină un credit atât de mare, deoarece băncile încă sunt extrem de prudente.

Numărul de tranzacţii din perioada crizei locuinţelor a scăzut mai mult decât se anticipase iniţial

De asemenea, lipsa unor proiecte rezidenţiale noi este o altă problemă, subliniază consultanţii imobiliari de la Corcoran Group. Nenumăraţi clienţi străini extrem de înstăriţi nu au reuşit să găsească „apartamentul perfect”, al cărui suprafaţă şi confort să justifice preţul ridicat.

„Ceea ce tot aud de la agenţii mei este că mai avem nevoie de noi proprietăţi, care să îndeplinească cererile clienţilor cu dare de mână. Ori în ultimii ani au fost extrem de puţine proiecte finisate, deoarece dezvoltatorii şi-au încetinit activitatea odată cu recesiunea”, declară pentru CNN Pam Liebman, CEO în cadrul Corcoran Group.

Scăderea tranzacţiilor de apartamente a influenţat preţul mediu. În ultimul trimestru, tranzacţiile din acest segment au coborât cu 6% faţă de perioada anterioară, iar volumul total al contractelor a scăzut cu semnificativ, cu 35% faţă de perioada iulie-septembrie şi cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2010.

„De fapt, singurul segment al pieţei care a părut să prospere în ultimele trei luni ale lui 2011, a fost cel de ultra-lux. Din ce în ce mai mulţi new-yorkezi şi străini doresc să locuiască într-un ansamblu rezidenţial select”, continuă Liebman.

Această teorie este confirmată de cazul panthouseului cu patru dormitoare al lui Sandy Weill – cererea ridicată de pe acest segment l-a ajutat pe fostul preşedinte general al Citigroup să obţină 88 milioane dolari pe locuinţa sa, adică dublul preţului cu care el a achiziţionat-o acum doar patru ani.

Alte proprietăţi tranzacţionate la sume impresionante, în perioada septembrie-decembrie, sunt:

  • Apartament cu trei dormitoare, cumpărat cu 24 milioane dolari, amplasat în aceeaşi clădire cu penthouseul vândut la un preţ record
  • Duplex cu trei dormitoare, cu o suprafaţă de circa 290 mp, amplasat în celebra Union Square, vândut pentru 11,5 milioane dolari
  • Locuinţă cu patru dormitoare, poziţionată pe faimoasa Park Avenue, pe care s-a plătit suma de 19,5 milioane dolari

În ceea ce priveşte Manhattan, una dintre cele mai costisitoare pieţe imobiliare din lume, previziunile pentru 2012 sunt relativ optimiste, conform Prudential Douglas Elliman. Analiştii se aşteaptă ca anul viitor să se asemene cu 2011, un an cu multe suişuri şi coborâşuri, dar care s-a încheiat cu o scădere netă de doar 2,5% în preţul locuinţelor.

 CITEŞTE ŞI: Jumătate de milion de dolari – preţul mediu al unui apartament din New York

 

 

13 January 2012