Taxa aplicată tranzacţiilor imobiliare din Grecia a devenit de trei ori mai mică, de la începutul lui 2014. Însă vestea nu îi bucură pe cetăţeni, iar analiştii imobiliari consideră că noua lege va duce la un colaps al pieţei imobiliare. Măsura face parte dintr-o serie de reforme impuse de instituţiile internaţionale care au oferit statului elen ajutor financiar.

33019-real-estate-market.jpgÎncepând cu luna ianuarie, în Grecia, impozitarea tranzacţiilor imobiliare se va face conform unei noi legi: taxa scade la 3%, o reducere semnificativă de la impozitul de între 8% şi 10% din valoarea proprietăţii, aplicat până la sfârşitul anului trecut. Însă noua taxă nu se va mai aplica doar proprietăţilor rezidenţiale şi comerciale, ca până acum, ci şi loturilor fără construcţii, terenurilor de sport sau terenurilor agricole, a căror tranzacţionare era scutită de impozitare. Noua taxă se va aplica tuturor proprietăţilor, indiferent că acestea generează sau nu venituri.

Parte dintr-o serie de reforme acceptate de guvernul elen în schimbul ajutorului financiar în valoare de 240 miliarde euro, măsura a fost contestată îndelung de către greci, deoarece va afecta un procent mai mare al populaţiei. Până acum, erau taxaţi numai deţinătorii proprietăţilor mari, iar acum toată lumea va trebui să suporte povara acestei impozitări. Iar în Grecia, rata de împroprietărire depăşeşte 80%, fiind unul dintre statele cu cei mai mulţi proprietari din Europa şi din lume.

  • Grecia s-a adâncit în recesiune în ultimii şase ani, astfel că a apelat la ajutor financiar din partea Troika (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional)
  • În schimb, guvernul elen a fost nevoit să accepte o serie de măsuri de austeritate
  • Deşi noul impozit urmează modelul recomandat de Troika, statul va încasa doar 2,65 miliarde euro în 2014, comparativ cu 2,9 miliarde euro anul trecut

Preţul proprietăţilor din Grecia s-a prăbuşit cu 32% în ultimii patru ani, conform datelor furnizate de banca centrală. Specialiştii se plâng că această nouă taxă nu va face decât să coboare şi mai mult preţurile, fapt de pe urma căruia au de câştigat doar clienţii străini. Analiştii se tem că legea intrată în vigoare la începutul anului nu reduce impozitarea excesivă, ci va duce la un colaps al pieţei imobiliare.

„Supra-taxarea duce la o devalorizare a proprietăţilor, ceea ce este în avantajul investitorilor din străinătate, care vor să cumpere Grecia la preţ cât mai mic. Anul 2014 va fi un an crucial pentru piaţa imobiliară şi ne aşteptăm ca preţurile să coboare cu încă 20%”, a declarat pentru presa locală Michalis Georgiou, membru al asociaţiei agenţilor imobiliari Omase.

Pe de altă parte, autorităţile elene sunt extrem de optimiste cu privire la viitorul Greciei şi consideră că măsurile concepute cu ajutorul instituţiilor europene vor da roade, cât de curând. În prezent, Grecia deţine preşedinţia Uniunii Europene, iar prim-ministrul Antonis Samaras a declarat că, „până la sfârşitul mandatului, Grecia îşi va reveni complet” şi nu va mai fi „veriga slabă a Europei”.

CITEȘTE DESPRE MĂSURILE DIN ROMÂNIA: Impozite mai mari chiar şi de 10 ori, pentru anumite categorii de proprietari

 

12 February 2014