Detaliile îndrăzneţe şi finisajele elegante sunt recomandările actuale ale specialiştilor în amenajări interioare. IMOPEDIA.ro prezintă fotografii dintr-un apartament în a cărui amenajare s-au avut în vedere doar două criterii, dar cele mai importante: eleganţa şi funcţionalitatea. 

29831-3.jpgEleganţă şi funcţionalitate – acestea sunt cele mai importante caracteristici pe care trebuie să le avem în vedere atunci când amenajăm locuinţa anului 2013, ne sfătuiesc specialiştii. Nu în ultimul rând, trebuie să ne implicăm cât mai mult în procesul de amenajare a propriei locuinţe, astfel încât rezultatul final să ne reflecte personalitatea. Cel mai bun exemplu este penthouse-ul din imaginile de mai jos, promovat de Decofairy.

  • Prin alăturarea unor obiecte scandinave şi a unor decoraţiuni din piaţa de vechituri, a fost obţinut un echilibru în spaţiul de living
  • Paleta de culori este neutră – pereţii albi sau cenuşii, parchetul masiv de stejar, şemineul negru, toate acestea contribuie la un mediu relativ sobru
  • Decorul auster este condimentat de elemente ce ies în evidenţă: lampa roşie, ceasul din dormitor, pernele colorate de pe canapea sau scaunul albastru din living

Simplitatea şi rafinamentul se îmbină armonios, iar mobilierul original este evidenţiat şi cu ajutorul soluţiilor inedite de depozitare. Deşi cei mai mulţi dintre noi preferăm să ne ascundem lucrurile în spatele unor uşi, specialiştii care au amenajat acest apartament demonstrează că putem obţine un rezultat impresionant, dacă lăsăm totul la vedere. 

NU RATA Design interior, în 2013: tendinţe actuale şi noutăţi de pe vremea bunicilor (VEZI FOTO)



29 March 2013