Amenajarea unui apartament foarte mic reprezintă o adevărată provocare chiar şi pentru specialişti – rezultatul final trebuie să fie unul funcţional, însă locuinţa nu trebuie să fie aglomerată, iar imaginea nu poate fi neglijată. IMOPEDIA.ro prezintă una dintre soluţiile propuse de firma de arhitectură Specht Harpman pentru un micro-apartament amplasat în Manhattan.

30360-homepage.jpgLocuinţele cu suprafeţe reduse nu pot fi amenajate fără creativitate, deoarece regulile obişnuite nu sunt la fel de uşor de aplicat ca în cazul suprafeţelor generoase. Cea mai mare provocare o reprezintă obţinerea unui cămin ordonat, amplificarea senzaţiei de spaţiu, rezultat la care se ajunge folosind metode inteligente.

Amenajarea suprafeţelor mici păstrându-le estetica şi funcţionalitatea nu este niciodată o misiune uşoară, însă specialiştii de la Specht Harpman demonstrează că nu este nici imposibilă.

  • Într-o locuinţă mică, spaţiul trebuie utilizat eficient, nu poate fi irosit niciun centimetru
  • Dulapurile tradiţionale nu îşi au locul într-un apartament de mici dimensiuni, deoarece ocupă prea mult loc
  • Aparatele electrocasnice sunt mascate şi incorporate în mobilierul de bucătărie
  • Sistemele sofisticate oferă funcţionalitate maximă, într-un spaţiu limitat

În imaginile de mai jos este prezentat un apartament de mici dimensiuni, aflat la ultimul nivel al unui bloc din Manhattan, cartierul în care nu numai clădirile ajung până la nori, ci şi preţurile. Foarte puţini dintre cei care vor să locuiască în inima New-Yorkului îşi permit o locuinţă spaţioasă, astfel specialiştii în design interior trebuie să conceapă continuu soluţii de amenajare pentru suprafeţe extrem de reduse. 

PE ACEEAȘI TEMĂ: Idei de amenajare: simplitate şi eleganţă, în locuinţa de la mansardă (FOTO)




 

17 May 2013