Premierul Victor Ponta a decis să anuleze finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Primăriile nu vor mai primi bani pentru drumuri, reţele de apă şi canalizare sau creşe şi grădiniţe. Nu se vor mai aloca bani nici pentru proiectele viitoare, dar nici pentru cele aprobate deja. Decizia este valabilă cel puţin pentru anul acesta, anunţă Ponta, care argumentează cu faptul că proiectele erau dubioase.


24735-autostrada.jpgProgramul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii era o sursă importantă de venituri pentru primării, care încasau regulat fonduri din partea Guvernului pentru diferite proiecte de infrastructură. De acum însă, tot ce s-a aprobat prin acest program, chiar dacă este în derulare, se va opri în luna iunie.

„Am început acum în fiecare minister şi autoritate să tăiem contracte din acelea dubioase. Am oprit total faimosul PNDI, l-am scos cu totul din finanţarea pe acest an şi pe viitor. Anul acesta era vorba de un miliard lei”, a spus Victor Ponta.

Programele PNDI urmează să fie înlocuite de alte propuneri ale noului Guvern. Astfel, MDRT urmează să propună din iulie ca din banii economisiţi prin oprirea programului guvernamental, să fie finanţată reabilitarea termică a locuinţelor sau reabilitarea centrelor istorice. Scopul primar este ca economiile făcute să fie utilizate la cofinanţarea proiectelor europene, pentru a creşte gradul de absorbţie al României, care este la un nivel minimal.

Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, programat pentru perioada 2011-2020, este gestionat de ministerele Dezvoltării şi Mediului. Prin acest program, autorităţile îşi propuneau să reabiliteze 10.000 km de drumuri judeţene şi de interes local, să construiască o serie de obiective, precum reţele de apă şi canalizare sau creşe şi grădiniţe, dar şi să dezvolte infrastructura în domeniul gospodăririi apelor.

CITEȘTE ȘI Euro, la noi niveluri record. Pericolele care ameninţă leul sunt atât interne, cât şi externe.

 

14 May 2012