Grecii încep să prindă din nou încredere în propriile instituţii bancare. După ce partidul Noua Democraţie a câştigat ultimele alegeri legislative, a început să dispară şi teama că Grecia ar putea părăsi Zona euro, notează presa elenă. Cei mai mulţi dintre clienţii care revin să îţi depună banii la bancă sunt grecii cu economii mici, clienţii mari încă nu au revenit.

25363-bankofgreece.jpgPanica i-a făcut pe greci să îşi retragă masiv banii din conturi, ajungându-se în ultima lună ca retragerile zilnice să depăşească constant suma de 500 milioane euro. Mai mult de atât, cu câteva zile înainte de alegeri, instituţiile financiare anunţau neoficial retragerea a 800 milioane euro zilnic. Această isterie începe însă să dispară după ce partidul Noua Democraţie s-a impus în alegerile parlamentare de duminică. Deşi conservatorii nu au atins majoritatea absolută, rezultatele alegerilor deja se reflectă în încrederea populaţiei. Grecii au din nou curajul să îşi încredinţeze economiile instituţiilor financiare.

Tendinţa s-a observat încă de la începutul săptămânii, iar rezultatul alegerilor este principalul motiv, spun bancherii greci. Reprezentanţii uneia din instituţiile care raporta înainte de alegeri retrageri zilnice de până la 30 milioane euro spun că, în ultimele două zile, s-au depus aproape 15 milioane euro. În general, clienţii care se întorc pentru a-şi încredinţa banii băncilor sunt grecii cu economii mici, de circa 10.000 euro. În schimb, clienţii mari, care aveau în conturi peste 50.000 euro, nu au revenit încă, oamenii de afaceri motivând că băncile din Luxemburg, Elveţia şi ţările nordice par să fie mult mai sigure decât cele elene.

Băncile elene au raportat constant scăderea numărului de clienţi în ultimii trei ani, de la declanşarea crizei datoriilor suverane, dar în ultimele luni sumele retrase au fost ameţitoare. Numai în luna mai, retragerile au atins suma record de 6 miliarde euro, conform publicaţiei Kathimerini. Banca naţională nu a comentat aceste afirmaţii, însă în mai puţin de doi ani, deponenţii au retras aproape 80 miliarde euro, depozitele totale ale companiilor şi populaţiei coborând sub 165 miliarde euro, de la 245 miliarde euro la sfârşitul lui 2009.

CITEȘTE ȘI: Roubini: Grecia va renunţa la moneda euro, în mai puţin de un an. Va urma Portugalia

 

20 June 2012