Despre sectorul de energie regenerabilă din România, toată lumea este de acord că are un potenţial uriaş. Mai dificilă este trecerea de la promisiunea succesului, la punerea în practică. Energia regenerabilă reprezintă o revoluţie, iar pentru a duce un asemenea demers la bun sfârşit, este nevoie de perspectivă, eficienţă, tehnologii de nouă generaţie şi surse inovative de finanţare. Aşadar, concret, cât de important este sectorul de energie regenerabilă pentru România şi ce oportunităţi poate el să ofere?

33180-cuuic.jpgÎn domeniul energiei regenerabile, cu precădere atunci când este vorba despre energia eoliană, România este catalogată drept una dintre cele mai tentante destinaţii pentru investiţii.

Iar acest lucru se vede în topurile întocmite de companiile de consultanţă, la nivel mondial. Creşterea noastră este permanentă.

 

  • Capacitatea instalată de energie eoliană a crescut cu 94% în 2012, faţă de 2011, potrivit raportului “Energia eoliană şi alte surse regenerabile de energie în România” – 2013, realizat de TPA Horwath România şi Schoenherr şi Asociaţii SCA, capacitatea instalată de energie eoliană în ţara noastră a crescut cu 94 procente anul trecut faţă de 2011. Această creştere ne-a poziţionat în 2013 pe locul cinci în Europa, în privinţa capacităţii instalate
  • România a urcat în topuri şi în funcţie de tehnologie, poziţionându-se pe locul 32 în top 40 mondial, după acest criteriu
  • Ocupăm locul 28 în indexul energiei eoliene şi în cel al energiei solare fotovoltaice
  • Ocupăm locul 36 la energia produsă din biomasă

„Ocuparea acestor poziţii în topurile mondiale arată că investitorii îşi menţin interesul pentru România, în ciuda unei legislaţii în reaşezare. Sectorul energiei regenerabile rămâne în continuare activ, în comparaţie cu alte state din Sud-Estul Europei. Totuşi, indicele RECAI, care include informaţii atât despre tipurile de tehnologii eoliene, solare sau altele, precum şi date despre factori macro şi microeconomici, arată că pe aceste segmente, România se află în urma altor state din regiune", arată Andrei Benghea-Mălăieş, Director Executiv în EY România.

România este obligată să progreseze, în domeniul energiei alternative

Odată cu trecerea timpului însă, România, la fel ca întreaga lume, va fi obligată să se perfecţioneze şi să crească în domeniul energiei alternative. Pe termen lung, aceste tipuri de energie trebuie să devină un element important al sistemului energetic. Drumul până acolo nu va fi însă uşor. Este nevoie de sprijinul sectorului, precum şi al sectoarelor adiacente. De asemenea, este vitală realizarea unui sistem de reglementare transparent.

„Creşterea rezistenţei sectorului energetic ar trebui să se transforme într-o prioritate pentru guvernele şi mediul de afaceri din întreaga lume. Acest lucru este cu atât mai important cu cât, la nivel istoric, s-a dovedit că există o incapacitate a industriei de a absorbi şocurile venite din domeniu economic, politic sau chiar de mediu”, arată oficialii EY.

Ignorarea sau amânarea acestor schimbări se poate transforma, aşadar, într-o eroare vitală. În plus, s-ar risipi ani buni de exploatare.

„România are un potenţial uriaş. Numai în Dobrogea, care este cea mai vizată zonă de investitorii interesaţi de energia eoliană, într-o singură comună, este potenţial de cel puţin 200 MW. Cu toate acestea, momentan sunt în funcţione doar în jur de 2.000 MW. Cei mai importanţi jucători sunt CEZ, Enel Green Power şi EDPR”, arată oficialii Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană.

După Dobrogea, investitorii mai sunt interesaţi şi de zone precum Moldova sau Caraş-Severin, unde intensitatea vântului este optimă producerii de energie alternativă. Momentan însă, doar 15% din totalul energiei alternative este produsă în afara Dobrogei.

CITEŞTE ŞI: Cât trebuie să plăteşti pentru a scăpa de cheltuielile cu întreţinerea? 400 de euro

 

3 March 2014