La nivel naţional, circa cinci milioane de apartamente nu sunt dotate cu ferestre termoizolante, fapt care duce la creşterea cheltuielilor pentru utilităţi cu aproximativ 1 miliard euro în fiecare an. Specialiştii nu înţeleg acest comportament al românilor: ferestrele care izolează costă cu doar câţiva euro în plus pe metru pătrat, dar fac economii la întreţinere de până la 60%.

Sursa: imopedia.ro15% din pierderile de căldură se fac prin ferestre şi uşi

Potrivit unei analize Saint-Gobain Glass România, aproximativ 15% din pierderile de căldură dintr-o locuinţă se realizează prin ferestre şi uşi. La nivelul ferestrelor, aproximativ 80% din eficienţa energetică a acestora este adusă de sticlă, în timp ce 20% revine tâmplăriei. Singurii proprietari care par să fie preocupaţi de aceste aspecte sunt o parte dintre cei care cumpără acum o locuinţă. Restul, preferă să plătească mai mult decât să se apuce de lucrări de modernizare. Aşa se face că în acest moment există între 4,5 şi 5 milioane de apartamente la nivel naţional care nu sunt dotate cu ferestre termoizolante, cifră calculată de Institutul de Studii şi Proiectări Energetice. Statistica cuprinde apartamentele cu una, două, trei şi patru camere.

„În cazul unui apartament cu o suprafaţă de circa 80 mp, utilizarea ferestrelor termoizolante poate reduce consumul de energie termică şi electrică necesar asigurării confortului termic cu aproximativ 25% faţă de ferestrele clasice, fapt care generează economii anuale de circa 900 de lei la plata utilităţilor. La nivelul celor 5 milioane de apartamente fără ferestre termoizolante economiile ar totaliza peste un miliard de euro într-un an.", arată un calcul făcut de Saint-Gobain Glass România.

Economiile sunt calculate la reducerea consumului de energie termică necesar încălzirii apartamentului atât pe timp de iarnă cât şi pe timp de vară, prin reducerea consumului de energie electrică necesar pentru aerul condiţionat, pentru a asigura confortul termic de 21 de grade Celsius pe tot parcursul anului.

Economiile pot ajunge până la 60% prin plata a câţiva euro în plus/mp

Există pe piaţă şi produse care promit economii mult mai mari, cum ar fi ferestrele termoizolante cu control solar care reduc consumul de energie cu până la 60% comparativ cu ferestrele clasice. În această situaţie, economiile anuale la plata utilităţilor pentru un apartament cu o suprafaţă de 80 mp pot depăşi 2.100 de lei.

"Diferenţa de preţ dintre ferestrele cu sticlă termoizolantă cu control solar şi ferestrele clasice este de doar câţiva euro pe metru pătrat, însă economiile generate cresc cu până la 60%. Tocmai din acest motiv, ferestrele cu sticlă termoizolantă cu control solar sunt cele mai indicate pentru locuinţe", a explicat Cosmin Popescu, Marketing Manager la Saint-Gobain Glass România.

31 May 2011