Economia românească pare să fie destul de solidă încât să reziste turbulenţelor de pe scena politică. Cel puţin pentru moment, dificultăţile externe par să pună în pericol stabilitatea economică mai mult decât problemele interne. Scenariul în care Grecia părăseşte uniunea monetară este de aşteptat să lovească puternic România, arată analiştii internaţionali. 

25563-economia_romaneasca.jpg

Piaţa financiară locală a rezistat instabilităţilor politice actuale, precum şi celor din trecut, dar este puternic ameninţată de criza euro. De altfel, acesta ar trebui să fie principalul nostru motiv de îngrijorare. Din punctul de vedere al experţilor internaţionali în economie, România trebuie să îşi securizeze poziţia astfel încât să se pregătească pentru cel mai rău scenariu.

Principala noastră preocupare pentru economia României este impactul problemelor din Zona euro. Ne aşteptăm ca Grecia să părăsească în acest an uniunea monetară, situaţie care va lovi România puternic. În acest context, ne aşteptăm ca economia ţării să se contracte cu 0,5% în acest an şi luăm în calcul un curs de 4,7 lei pe euro pentru sfârşitul anului", a declarat, pentru Mediafax, William Jackson, analist la firma britanică de consultanţă.

Dincolo de orice neînţelegere, politicienii par să înţeleagă importanţa acordului cu FMI şi UE

De cealaltă parte, instabilitatea politică poate afecta mai degrabă programul României cu FMI şi UE dar, dincolo de neînţelegerile politicienilor, cu toţii par să fie de acord când vine vorba despre la importanţa acestui program. Este vorba despre acordul preventiv cu FMI,în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro.

Pentru moment, pare că angajamentul rămâne intact. Dacă ar exista semne ale unei reduceri a angajamentului, situaţia ar putea deveni mult mai gravă, aşa cum au arătat evenimentele din Ungaria", afirmă Jackson.

Desigur, faptul că la nivel politic nu există stabilitate, aduce un set de neajunsuri, chiar dacă nu dintre cele mai periculoase. Încrederea mediului de afaceri, deja zdruncinată de criză, are şi mai mult de suferit din cauza contextului politic. Investiţiile oricum reduse la un nivel infim se pot bloca şi mai tare. Dar poate că cea mai evidentă repercusiune se vede pe cursul valutar. Leul continuă să piardă din putere, iar euro a stabilit un nou record pe piaţa interbancară vineri, în aşteptarea decizie pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu: 4,54 lei/euro.

CITEȘTE ȘI: România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează analiştii Reuters

 

9 July 2012