Criza datoriilor suverane nu este nici pe departe o problemă rezolvată: economia europeană înregistrează cea mai puternică scădere din ultimii patru ani. Aproape jumătate din ţările Zonei euro se luptă cu recesiunea, în timp ce numărul şomerilor se apropie de 19 milioane.

29480-euro_sifonat.jpgUniunea Europeană a trecut prin cea mai slabă perioadă din punct de vedere economic, de la falimentul gigantului american Lehman Brothers, notează Bloomberg. Măsurile luate de liderii europeni nu au reuşit să atenueze din impactul crizei la nivelul întregului bloc monetar, astfel că, în ultimele trei luni ale lui 2012, s-a înregistrat cea mai importantă scădere a producţiei economice din ultimii patru ani.

  • PIB-ul Zonei euro a scăzut cu 0,4% în ultimul trimestru din 2012, faţă de perioada iulie-septembrie, estimează analiştii citaţi de Bloomberg
  • Economia Zonei euro este într-o continuă alunecare încă din iunie 2011, de când nu a mai înregistrat nicio creştere 

Se aşteaptă confirmările oficiale ale Eurostat, însă specialiştii estimează că Uniunea Europeană nu a mai trecut printr-o astfel de scădere de la începutul lui 2009, când PIB-ul Zonei euro a coborât cu 2,8% din cauza crizei financiare globale, provocată de falimentul băncii Lehman Brothers.

Măsurile concepute de liderii europeni şi implementate în cadrul întregii Uniuni au redus simţitor dobânzile la care se împrumută state cu grave probleme economice, precum Grecia sau Spania. Miniştrii Finanţelor din blocul monetar încearcă să stabilească etapele unui program de finanţare externă pentru Cipru şi reanalizează acordul cu Grecia, iar vineri, aceştia se vor întâlni la Moscova cu reprezentanţii băncilor centrale din statele G20. Cu toate acestea, Zona euro are în prezent peste 18,7 milioane de şomeri, iar şapte din cele 17 membre care au adoptat moneda unică sunt în recesiune.

Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, a declarat recent că problemele economice vor continua doar în prima parte a lui 2013, însă analiştii financiari sunt rezervaţi. Cu toate că ritmul de declin al UE ar putea încetini datorită creşterii cererii în SUA şi China, cu toate că economia Zonei euro ar putea înregistra uşoare creşteri după trimestrul doi al acestui an, specialiştii citaţi de Bloomber estimează un declin de 0,1%, pe ansamblul întregului an.

 

CITEȘTE ȘI: România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează analiştii Reuters

 
 

12 February 2013