Dezvoltatorii imobiliari spun că le-a ajuns cuţitul la os. Dacă piaţa imobiliară continuă să se dezmorţească, din toamnă ar putea începe să crească preţurile. Desigur, nu o să fie vorba despre o creştere bruscă, ci de una minoră, care ar funcţiona mai degrabă ca o gură de aer pentru investitori decât ca o pagubă pentru clienţi.

18804-img_4079.jpgUn apartament de 65.000 euro poate ajunge la 67.500 euro

Dezvoltatorii mari spun într-un glas: scumpirea locuinţelor e necesară. În plus, este benefică pentru economie şi contrar tuturor reacţiilor pe care le-ar putea avea clienţii, nu păgubeşte pe nimeni, mai spun dezvoltatorii. Se vorbeşte de scumpiri cuprinse între 1% şi maximum 4% la preţurile de acum. Adică pentru un apartament de 65.000 euro, preţul ar putea creşte anul acesta până la un maximum de 67.500 euro. Rămâne însă de văzut cum va reacţiona piaţa.

18816-ionut_negoita.jpgMulţi dintre noi suntem la limită cu marjele, mergem cu beculeţele roşii aprinse, şi vom încerca să câştigăm şi noi puţin. Putem vorbi despre scumpiri probabil în toamnă, după concedii, când clienţilor le revine apetitul pentru achiziţii imobiliare, şi când încep să intre bani în economie, în infrastructură şi nu numai. Atunci va exista acest avans, dar o să fie unul foarte mic, modest.", spune Ionuţ Negoiţă, preşedinte Rin Group.

Diferenţa mică de preţ poate să nu însemne prea mult pentru client, dar le asigură dezvoltatorilor o resuscitare după aceşti ani în care lupta a fost pentru a te menţine pe linia de plutire, nu pe profit. Desigur, scumpirea nu se va transforma în regulă. Probabil că ea va fi întâlnită mai ales la companiile mari, care trăiesc deci din venituri mai mari. Dar întotdeauna există două opinii: a celor care doresc să scadă şi a celor care doresc să crească preţul.

Ideea creşterii în general este o idee benefică şi multe economii îşi bazează de fapt trendul ascendent exact pe o anumită întreţinere inflaţionistă. O uşoară creştere a preţului în imobiliare este binevenită, dar nu prea mare. Este de dorit un preţ de echilibru, nu o creştere rapidă. Putem să ne aşteptăm la o evoluţie domoală a preţurilor, eu mă aştept la nişte creşteri foarte mici de ordinul a 2-3-4 procente, dar nu mai mult. De altfel, orice creştere care are două cifre, este nesănătoasă.", spune Dan Ioan Popp, preşedinte Impact.

Scumpirea locuinţelor este alimentată de cererea în creştere

Creşterea preţurilor vine firesc, spun specialiștii, ca o mişcare naturală a pieţei. Cererea este în creştere, oferta în scădere, deci orice piaţă sănătoasă reacţionează prin modificarea preţului.

18818-20f87f5783e8757c02533a457883a8d8.jpgInflaţia a apărut de-a lungul istoriei în partea a doua a crizei. Este normal. Piaţa este slăbită, oferta este destul de mică pentru că scade producţia în condiţii de criză, iar în momentul în care piaţa creşte din nou, nu se mai întrunesc condiţiile de livrare. Deci e posibil să apară şi o creştere de preţuri, cel puţin în sectorul construcţiilor sigur se va întâmpla treaba asta.", a declarat Cristian Erbaşu, preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii.

Cererea care vine din partea clienţilor nu mai are nici pe departe amploarea pe care o avea în anii de dinainte de criză, dar este categoric mult mai mare decât în ultimii trei ani. Iar acest lucru se simte atât la târgurile imobiliare, cât şi în agenţii sau reprezentanţele proiectelor.

18819-cristian-tantareanu.jpgDeja văd că, cel puţin pentru mine, s-a înmulţit numărul de doritori. Este nevoie, toată lumea a cumpărat acum doi-trei ani toate prostiile peste tot, se vindea orice. Apoi nimeni nu a mai cumpărat. Acum eu simt că aceia care vin să cumpere nu mai sunt speculatori, sunt cei care vor să se mute. Sunt cei care timp de doi ani au analizat piaţa, o cunosc foarte bine, şi acum decid.", spune Cristian Ţânţăreanu, dezvoltator imobiliar.

Dominaţia clientului se apropie de sfârşit?

Cea mai mare dezbatere în contextul scumpirilor este despre efectul pe care acestea ar putea să îl aibă pe piaţă. Riscul este ca piaţa să intre iar într-un blocaj emoţional, aşa cum a făcut în momentul în care preţurile au început să coboare. Clienţii au aşteptat să vadă ce urmează.

Românii au un dar de a trece dintr-o extremă în alta. Sper ca românii să nu confunde prudenţa cu blocajul sau cu vreun pesimism exagerat. Orice piaţă, mai ales dacă respectă regulile de piaţă, se reglează singură la un moment dat. Măcar să avem cerere pentru că şi oferta se va dezvolta, la început va fi o mică sincopă, dar apoi se va reglementa.", argumentează Erbaşu.

18817-dan-ioan-popp.jpgTotuşi, cumpărătorii au avut mereu dreptate în ultimele 12-16 luni, şi anume preţurile au crescut. Poate doar ultimele luni nu le-au dat dreptate, în unele oraşe au fost creşteri, Bucureştiul de exemplu a avut o creştere de 3%. De aceea este de aşteptat ca cumpărătorii să amâne cumpărăturile şi să nu grăbească să cumpere imediat dacă se anunţă o astfel de tendinţă a preţurilor.", adaugă Dan Ioan Popp.

Cel mai mare pericol pentru piaţă este lăcomia dezvoltatorilor

De aceeaşi părere sunt cei mai mulţi dezvoltatori, care nu văd niciun pericol în scumpirea locuinţelor.

Nu cred că o să se blocheze din nou piaţa. Nu sunt analist imobiliar, dar eu cred că acum cei care nu au bani sau au bani mai puţini, se vor mulţumi cu un anumit tip de locuinţă iar cei care îşi permit, vor căuta zone care să le satisfacă nevoile. Cu alte cuvinte, ne întoarcem la o piaţă normală, sănătoasă.", completează Ţânţăreanu.

Nu riscăm să prăbuşim piaţa pentru că este un joc în piaţă între cerere şi ofertă, un joc firesc în piaţă, tot timpul a funcţionat. Probabil că vor fi unii care vor face altfel, dar nu este problemă, că vor fi alţii care vor gândi sănătos şi pro-business. Aici se face diferenţa între cei care reuşesc să înţeleagă piaţă şi cei care nu.", spune Negoiţă.

Ceea ce ar duce cu adevărat la blocarea pieţei ar fi lăcomia dezvoltatorilor care şi-ar dori şi acum profiturile pe care le aveau înainte de 2008. Dar criza trebuie să îi fi temperat pe cei mai mulţi dintre ei. Nimeni nu mai pare să spere azi la creşteri fabuloase ale afacerilor. Investitorii trebuie să fie prudenţi, să gestioneze foarte bine veniturile viitoare şi să nu ia mai mult decât au nevoie. În aceste condiţii, spun reprezentanţii pieţei, segmentul imobiliar nu mai are cum să meargă înapoi decât dacă loveşte o nouă criză la nivel mondial.


31 May 2011