Cei trei ani de criză s-au tradus în câteva cuvinte de ordine: insolvenţe, proiecte blocate, miliardari păgubiţi şi incertitudine. Nume precum Ţiriac, Gigi Becali sau Elan Schwarzenberg, vizionarii domeniului imobiliar din România, au ajuns în situaţia în care aproape că strigau public după ajutor. IMOPEDIA.ro vă prezintă cele mai răsunătoare eşecuri imobiliare din România anilor de criză economică.

20041-ion-tiriac.jpgIon Ţiriac a estimat greşit ieşirea din criza imobiliară în 2010. Acum pariază pe 2012

Ion Ţiriac a simţit amplitudinea crizei de la început. În 2009 îşi blocase deja aproape toate proiectele pe care le conducea prin divizia de imobiliare. Valoarea estimată a acestora: 1 miliard euro. Astfel, proiectul de suflet al miliardarului, Stejarii - primul club rezidenţial de lux din România, a rămas doar un vis ratat al miliardarului român. Iniţial, investiţia anunţată se ridica la 230 milioane euro, iar un apartament în complex putea să coste şi 1,8 milioane euro. Acum, compania încearcă să închirieze locuinţele, dar demersul este cât se poate de anevoios. Nimeni nu vrea să trăiască într-un ansamblu de lux care este parţial şantier. Între timp, Ţiriac aşteaptă ieşirea din criză, pe care a estimat-o iniţial pentru anul 2010, apoi pentru 2011, iar anul acesta a spus că abia în 2012 vom vedea momentul revenirii.

20038-becali11.jpgDupă ce a făcut tranzacţia de 10 milioane euro, Becali pare să fi uitat de celelalte planuri imobiliare

Gigi Becali, cel mai cunoscut deţinător de terenuri de la noi, a făcut o avere demnă de Forbes de pe urma tranzacţiilor imobiliare. Şi nu orice fel de avere: în 2008, Gigi Becali ocupa locul şapte în top 500 miliardari, cu o sumă în conturi estimată la 725 milioane euro. Evident, cei mai mulţi bani proveneau din tranzacţiile cu terenuri: 200 de hectare în Pipera, 20 de hectare în sectorul 1 şi o sută de hectare în Argeş. Un an mai târziu, Becali se plângea că a rămas cu doar 225 milioane euro, din cauza prăbuşirii pieţei imobiliare. Pentru a ieşi din acest impas, omul de afaceri a anunţat că se apucă să construiască locuinţe de cumpărat prin Prima Casă, dar proiectul nu a văzut lumina zilei. Totuşi, omul de afaceri a reuşit să se mişte în aşa fel încât să vândă un teren de două hectare din Pipera cu 10 milioane euro, chiar la începutul acestui an. O sumă fabuloasă, dat fiind contextul economic.

20040-elan_schwartzenberg_e768868305.jpgElan Schwarzenberg a anunţat repornirea activităţii sale imobiliare, dar nu a făcut nimic concret

Imediat ce a simţit criza, Elan Schwarzenberg a luat o pauză în care şi-a revizuit toate planurile de afaceri. Mai întâi, a vândut trei dintre proiectele pe care le dezvolta, pentru a face rost de capital. Despre celelalte şase dezvoltări imobiliare care se aflau în aşteptare, a anunţat că le va continua în 2010. Totuşi, acestea se află, în continuare, în stadiul de proiect. La fel ca şi Ţiriac, care îi este partener de vânătoare, a estimat finalul crizei mai devreme decât se întâmplă în realitate.


Lista scurtă a celor mai mari proiecte cu probleme financiare

Dar lista proiectelor imobiliare cu probleme este mult mai lungă şi nu cuprinde numai nume de magnaţi. Dintre cele mai răsunătoare cazuri, menţionăm:

• Planorama - proiectul israelienilor de la Euro Habitat, care au promis în urmă cu cinci ani că vor construi 1.100 de apartamente în patru blocuri din zona Doamna Ghica. Construcţia nu a fost finalizată nici până în ziua de azi, ceea ce a dus la un scandal monstru între clienţi şi dezvoltatori. Cazul încă nu este rezolvat.

• Green City - un ansamblu rezidenţial de vile, în care locuiesc deja peste 300 de familii, a cerut reorganizarea judiciară pentru că nu se înţelegea cu banca finanţatoare în aşa fel încât să menţină preţul locuinţelor la un nivel accesibil.

• City Mall - aflat în faliment, nu şi-a găsit cumpărător nici la a cincea licitaţie, când preţul a scăzut până la 20,9 milioane de euro, faţă de 33 milioane euro, cât era la început. Astfel, lichidatorul va pleda pentru vânzarea centrului comercial prin negociere directă. Oricum, paguba este de dimensiuni uriaşe, dat fiind faptul că actualii proprietari l-au cumpărat cu 100 milioane euro.

• Compania Copper Beech, care în 2007 promitea investiţii de 2,5 mld. euro pentru România, a intrat în faliment la sfârşitul anului trecut, după ce a început un singur proiect: Blue Tower din Colentina. Cele 156 de apartamente ar fi trebuit să fie gata la sfârşitul lui 2009, după o investiţie de 30 milioane euro.

• Proiectul My Dream, din Pipera, a intrat în insolvenţă şi apoi vândut la licitaţie la mijlocul acestui an, pentru aproape 17 milioane euro. Adică exact suma pe care dezvoltatorul nu mai putea să o plătească finanţatorilor, căci a reuşit să vândă doar 44 apartamente din totalul de 173 unităţi.

Află

27 July 2011