Pe fondul crizei, puţini sunt cei care mai încep proiecte imobiliare în perioada aceasta. Lucru ce ar putea părea negativ, dar nu şi pentru stat. Din această cauza, datoriile statului către firmele din domeniul construcţiilor s-au micşorat cu aproximativ 50% în ultimii trei ani, după cum a declarat Cristian Erbaşu, preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC).

managerconstruct.ro"Datoriile, teoretic, nu au crescut, chiar s-au micşorat. Companiile din construcţii au dificultăţi pentru că facturile sunt întârziate, problema acestora fiind cash flow-ul, deoarece ele, pe hârtie, sunt pe plus", a spus Erbaşu.

Singura cale de a rezolva această situaţie din domeniul construcţiilor ar fi încurajarea investiţiilor, conform patronatelor din domeniu.

Dacă în 2008, perioada de apogeu a bulei imobiliare, datoriile statului erau estimate la două miliarde de euro, anul acesta au scăzut la aproape jumătate. S-a ajuns chiar la situaţia în care proiectele finanţate de la bugetul de stat sunt, în 2011, de trei ori mai multe decât proiectele private. Preşedintele PSC susţine că vor creşte proiectele susţinute cu fonduri europene, dar că efectele economice ale acestora se vor vedea abia anul viitor, iar până atunci vor fi doar licitaţii.

Datoriile Guvernului pentru lucrările finalizate în 2009 depăşeau, conform reprezentanţilor Patronatului Societăţilor din Construcţii, un miliard euro. Tot aceştia susţin că piaţa imobiliară stagnează şi din cauză că românii nu şi-au mai făcut case în 2010 pe fondul crizei financiare.

"Guvernul a intrat în 2010 cu o datorie de două miliarde de euro pentru lucrările finalizate în 2009 de către constructori, dintre care au fost plătite circa 50%. În 2010 a avut loc o cădere dramatică pe segmentul construcţii civile, programul de reabilitare a căzut, deci piaţa construcţiilor a stagnat. Proiectele din construcţii au scăzut cu 50% , s-a redus numărul de angajaţi cu 40%, iar cei care mai sunt în activitate nu şi-au luat salariile", declara, în decembrie 2010, preşedintele PSC, Cristian Erbaşu.

6 April 2011