Apartamentele executate silit se vând, în cele mai multe cazuri, la preţuri derizorii, chiar şi pentru o perioadă cu activitate mai scăzută a pieţei. Clienţii interesaţi de acest segment au învăţat ce paşi trebuie să urmeze pentru a face o afacere avantajoasă şi că, dacă au răbdare, preţul unei locuinţe poate scădea sub 200 euro.

28985-case.jpgNumărul executărilor silite a crescut simţitor în ultimii ani, iar locuinţele scoase la licitaţie de către bănci s-au dovedit a fi o afacere bună pentru clienţii care au răbdare să urmeze câţiva paşi. Preţul de vânzare al apartamentelor deţinute de instituţiile financiare este mult mai mic decât pe piaţa liberă şi, mai mult, coboară simţitor după prima licitaţie.

„Cei interesaţi au învăţat deja că, dacă la prima licitaţie, bunul nu se vinde, la a doua, preţul va scădea obligatoriu cu 25%. Aşadar, în 90% dintre cazuri, în ultima vreme, nu se prezintă nimeni la prima licitaţie pentru bunurile executate silit şi astfel băncile sunt forţate să pornească a doua licitaţie de la 75% din preţul evaluat iniţial”, declară Elena Puică, directorul comercial al portalului executari.com

După prima licitație, în urma unei reduceri de 25%, preţul fără TVA al unei garsoniere ajunge la:

  • 8.460 euro pentru o locuinţă de 16,7 mp, în Bucureşti (Bd. Corneliu Coposu)
  • 7.500 euro pentru o locuinţă de 19,5 mp, în Tulcea (str. Taberei)
  • 8.500 euro pentru o locuinţă de 33 mp, în Arad
  • 4.250 euro pentru o locuinţă de 26 mp, în Vaslui
  • 8.850 euro pentru o locuinţă de 45,3 mp, în Bacău

Locuinţele cu două camere sunt printre cele mai căutate, iar în Capitală, există câteva zeci de astfel de oferte cu preţ redus. Astfel, un apartament din sectorul 5 (pe şoseaua Sălaj), cu o suprafaţă de 35 mp, are un preţ de licitaţie de 21.570 euro, în timp ce un apartament din sectorul 4 (pe Aleea Dolina), cu o suprafaţă de 38 mp, costă 25.000 euro. Preţul coboară simţitor în cazul unităţilor din provincie:

  • 14.400 euro, în cazul unei locuinţe de 50 mp, din Videle
  • 19.250 euro, în cazul unei locuinţe de 53,7 mp, din Sovata
  • 17.730 euro, în cazul unei locuinţe de 46 mp, din Năvodari
  • 20.400 euro, în cazul unei locuinţe de 48 mp, din Vatra Dornei

Băncile scot la licitaţie şi apartamente cu trei camere, tot la un preţ redus (fără TVA). Spre exemplu, o locuinţă de 81 mp din Moreni costă 27.000 euro, iar un apartament de 83,5 mp din Giurgiu are un preţ de 20.150 euro. 

 

CITEȘTE ȘI: Atenţie la data scadentă! O restanţă de câteva zeci de euro poate duce la executare silită

 

14 January 2013