Mallurile au intrat în topul preferinţelor românilor, iar cererea nu este nici pe departe satisfăcută, ceea ce îi bucură atât pe marii investitori internaţionali, cât şi pe dezvoltatorii locali. Anul 2013 se anunţă a fi plin de inaugurări de centre comerciale, în toate zonele ţării.

29138-mall_interior1-600x398.jpgNEPI plănuieşte inaugurarea a şapte centre comerciale

Fondul sud-african New Europe Property Investments (NEPI), unul dintre cei mai activi investitori imobiliari de pe piaţa românească a ultimilor ani, intenţionează ca în 2013 să deschidă şapte centre comerciale.

Una dintre cele mai aşteptate inaugurări este cea a centrului comercial de pe platforma Vulcan, din Bucureşti, care va fi amplasat pe un teren de aproximativ opt hectare. Pe lângă un hipermarket Carrefour, vor mai fi incluse: o galerie comercială de circa 3.000 mp, un mall cu unităţi comerciale de mari dimensiuni construite pe o surpafaţă de circa 15.000 mp, un restaurant tip „drive in” de circa 500 mp, dar şi aproximativ 1.000 locuri de parcare.

Fondul sud-african de investiţii mai plănuieşte ca anul acesta să deschidă porţile unui centru de retail în Galaţi, proiect ce va fi amplasat în apropierea unui hypermarket. De asemenea, NEPI şi-a concentrat atenţia către alte cinci oraşe din ţară, unde vrea să deschidă cinci galerii comerciale lângă magazine Kaufland.

AFI Palace Ploieşti

AFI Europe România, parte a grupului israelian Africa-Israel Investments, urmează să deschidă un nou mall în Ploieşti. Grupul controlat de miliardarul Lev Leviev a demarat lucrările de construcţie încă din vara anului trecut, iar centrul comercial va fi deschis ploieştenilor în toamna lui 2013. Amplasat în centrul oraşului şi având o suprafaţă închiriabilă de peste 28.000 mp, AFI Palace Ploieşti este deja închiriat în proporţie de 70%, în timp ce zona de restaurante este complet închiriată. Mallul va include un hypermarket Cora şi un magazin Flanco, precum şi numeroase branduri internaţionale.

Promenada Mall – Bucureşti

Tot în toamna acestui an urmează să fie inaugurat şi Promenada Mall, amplasat în zona Floreasca, din Capitală, proiect dezvoltat de compania Raiffeisen evolution (RE). Deşi a fost anunţat încă din 2008-2009, proiectul din Floreasca a fost îngheţat din cauza condiţiilor dificile din piaţă, iar lucrările de construcţie au demarat abia anul trecut. Mallul va avea o suprafaţă închiriabilă de circa 35.000 mp, va fi structurat pe patru niveluri şi va avea peste 120 magazine, precum şi o parcare subterană cu aproximativ 1.300 locuri.

Corall – Constanţa

Retailerul Cora a anunţat, în urmă cu doi ani, investiţii de peste 300 milioane euro în trei malluri din România, primul proiect de acest gen fiind Corall, în Constanţa. Mallul trebuia să fie deschis publicului încă din vara anului trecut, însă termenul de finalizare a fost amânat pentru 2013. Cu o suprafaţă închiriabilă de peste 150.000 mp, proiectul va fi ancorat de un hypermarket Cora, însă va avea şi galerii comerciale cu o suprafaţă de peste 25.000 mp, precum şi cinematografe pe 3.000 mp sau zonă de food court de 3.600 mp şi circa 1.500 locuri de parcare.

Coresi – Braşov

Proiectul comercial Coresi, amplasat pe fosta platformă Tractorul din Braşov, a fost preluat de grupul francez Auchan (prin intermediul diviziei imobiliare Immochan) de la Flavus Investiţii. Lucrările au fost demarate anul trecut, finalizarea fiind programată pentru sfârşitul anului 2013. Francezii au anunţat investiţii de circa 60 milioane euro pentru prima fază a proiectului, ce va cuprinde un hypermarket de 16.000 mp, o galerie comercială de 25.000 mp (ce va conţine şi spaţii de recreere de 6.000 mp), precum şi o parcare cu 3.000 locuri.

Uvertura Mall – Botoşani

Localizat în centrul oraşului, Uvertura Mall va fi inaugurat în martie 2013. Mallul este structurat pe şase niveluri, având o suprafaţă totală de 32.000 mp, din care 15.000 mp sunt închiriabili. Mallul va avea o parcare cu 270 locuri, va pune la dispoziţie botoşenilor primul food court din oraş, precum şi singurul club de bowling. În spatele proiectului stă omul de afaceri ieşean Dănuţ Prisecariu, iar investiţia depăşeşte 30 milioane euro.


CITEŞTE ŞI: Case fabricate şi împachetate în România, trimise către Anglia, Belgia sau Australia

 


23 January 2013