Lipsa educaţiei antreprenoriale este unul dintre cele mai importante obstacole în dezvoltarea unei afaceri la noi în ţară. În România, construirea unui brand sau conceperea unui plan de afaceri nu constituie o prioritate pentru firmele de dimensiuni mici şi mijlocii, astfel că acestea nu reuşesc să fie la fel de competitive precum cele din restul Uniunii Europene.

34533-antreprenori.jpgCompaniile de dimensiuni mici şi mijlocii din România au o profitabilitate scăzută, atrag atenţia specialiştii EY,  una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global. Profitul IMM-urilor a reprezentat doar 32% din valoarea totală a veniturilor firmelor din România, în anul 2012, deşi cifra de afaceri a acestora a reprezentat 58%. Una dintre explicaţii este rata mare a companiilor care au ca obiect de activitate comerţul (respectiv 42% dintre IMM-uri), însă aceasta nu este singura justificare.

„Dacă ne uităm la indicatorii referitori la IMM-uri în România, deşi acestea angajează aproape la fel de multe persoane ca media UE, valoarea adăugată de aceste companii în economie este sub media UE, ceea ce indică o productivitate scăzută a forţei de muncă”, subliniază Mihaela Matei, coordonatorul proiectului „Antreprenorii vorbesc: Barometrul antreprenoriatului românesc”.

Antreprenorii români se focusează pe alte aspecte decât europenii

Indicatorii de eficienţă şi competivitate au o importanţă deosebită în ochii antreprenorilor europeni, în timp ce firmele de la noi se concentrează cu precădere pe cifre – numărul de firme create în fiecare an, distribuţia pe gen şi vârstă, densităţi la nivel naţional, pe regiuni geografice sau la nivel rural versus urban, etc.

„Trebuie să începem să ne concentrăm şi pe indicatori de eficienţă şi competitivitate în susţinerea acordată IMM-urilor. Iar aceşti indicatori se vor îmbunătăţi atunci când gradul de educaţie antreprenorială va creşte şi atunci când nu se va mai discuta atât de mult despre IMM-uri, ci mai ales despre motorul lor, antreprenorii. Pentru a fi competitivi, aceştia vor trebui să ştie într-o măsură din ce în ce mai mare cum să îşi aleagă angajaţii potriviţi, ce indicatori financiari să urmărească, de ce este nevoie de un business plan sau de construirea unui brand, iar exemplele pot continua”, continuă reprezentantul EY România.

Această nevoie este recunoscută în primul rând chiar de antreprenori, care consideră ca al doilea cel mai important obstacol în dezvoltarea unei afaceri în România este lipsa educaţiei antreprenoriale (conform „Barometrului antreprenoriatului românesc 2013”, realizat de EY).

  • În România, rata de ocupare a persoanelor aflate între 20-64 de ani este de doar 63,9%, sub media Uniunii Europene (EU27), conform datelor Eurostat pe anul 2013
  • Tot în România, cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare reprezintă 0,49% din PIB (nivelul anului 2012, conform Eurostat), mult sub media UE de 2,1%
  • De asemenea, 42% dintre români trăiesc cu riscul sărăciei sau al excluziunii sociale, iar 30% din populaţie trăieşte în condiţii de sărăcie severă, de trei ori mai mult decât media UE27

„Aceştia sunt trei din cei cinci indicatori care sunt urmăriţi în strategia de creştere a României, parte din strategia Europe 2020, şi sunt cei trei indicatori în care antreprenorii pot ajuta prin crearea de locuri de muncă, prin investiţii în cercetare şi dezvoltare şi prin dezvoltarea de afaceri sociale şi prin iniţiativă, primul factor al schimbării”, încheie Mihaela Matei, reprezentant EY România. 

ALTE SUBIECTE DE INTERES:

2 July 2014