În momentul în care îşi cumpără o locuinţă, noii proprietari au încredere că aceasta va răspunde nevoilor lor, pe termen lung. Totuşi, în cazul în care acest lucru nu se întâmplă, nu trebuie schimbată locuinţa. Este nevoie de imaginaţie, inovaţie şi câteva secrete tehnice pentru a adapta vechea locuinţă la nevoile actuale ale familiei. O cameră în plus, de exemplu, se poate crea rapid, fără efort şi prea mult deranj, prin simpla montare a unor pereţi despărţitori.

32087-rigips_staenderwerk.jpgNumărul prea mic de camere este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă o familie. Similar, şi spaţiile prea mari pot deveni un impediment, dacă nu sunt amenajate corespunzător. Pereţii despărţitori pot să fie răspunsul pentru ambele probleme. Aceştia sunt realizaţi din gips-carton şi reprezintă o alternativă la cei masivi, din cărămidă sau BCA. Dincolo de rolul de separare a încăperii şi de reîmprospătare al ambientului, aceştia oferă protecţie împotriva incendiilor şi zgomotelor şi ţin loc de izolare termică.

„Pereţii autoportanţi pe schelet metalic Knauf sunt o alternativă la pereţii interiori masivi din cărămidă sau BCA, aceasta fiind una dintre soluţiile pe care o propunem clienţilor noştri. Cu posibilitatea de montaj uscat şi rapid, aceştia au şi proprietăţi de izolare termică, fonică şi de protecţie la foc, găsindu-şi o aplicabilitate din ce în ce mai mare”, arată Mugurel-Horia Rusu, director general Hornbach România.

Dat fiind faptul că pereţii despărţitori trebuie să se adapteze structurii actuale a locuinţei, aceştia sunt prevăzuţi în aşa fel încât să înglobeze fără probleme instalaţiile electrice şi sanitare. Acestea pot fi ascunse în spaţiul gol rezultat din construcţie, fără a afecta protecţia împotriva incendiilor şi izolarea fonică.

„În ceea ce priveşte montarea sistemelor individuale de pereţi despărţitori, pentru a avea garanţia unui rezultat adecvat şi a unei siguranţe totale, este foarte important ca aceasta să fie făcută conform specificaţiilor tehnice ale producătorului. De asemenea, orice persoană cu abilităţi tehnice medii poate realiza o astfel de lucrare”, continuă Mugurel-Horia Rusu.

De asemenea, clienţii trebuie să se asigure, înainte de achiziţie, că pereţii îndeplinesc cerinţele de protecţie fonică, termică şi rezistenţă la foc. În cazul în care aceste specificaţii nu sunt respectate, pereţii despărşitori pot încuraja extinderea unui eventual incendiu.

CITEŞTE ŞI: Ferestre anti-efracţie, durabile sau termoizolante. Cum alegi?

 

17 October 2013