România nu foloseşte toate fondurile europene pe care le are la dispoziţie, lucru de neînţeles pentru oficialii Uniunii Europene. Cu toate acestea, sunt numeroase proiecte realizate cu finanţare europeană, fie de către autorităţi, fie de către cetăţeni cu spirit antreprenorial. Despre fonduri europene şi dificultăţi întâmpinate de-a lungul a şapte ani de Program Operaţional Regional, IMOPEDIA.ro a stat de vorbă cu Dan Nicula, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti- Ilfov.

32809-dan_nicula.jpgInstrumentul naţional prin care România încearcă să atingă obiectivele politicii de dezvoltare regională se numeşte REGIO – Programul Operaţional Regional (POR), finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), ce sprijină regiunile din Uniunea Europeană cu un PIB/cap de locuitor sub 75% din media europeană.

La nivel naţional, REGIO este gestionat de Autoritatea de Management (AM) pentru POR, în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Un organism intermediar este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI), al cărei director general este Dan Nicula.

Rata de absorbţie a fondurilor europene prin POR este de circa 50%? De ce este atât de scăzută?

Da, până la sfârşitul anului 2013 a fost de circa 50%. Însă într-un program de tipul acesta, nu este normal să ai absorbţia la începutul programului. Trebuie să vă gândiţi: următorii doi ani sunt cei mai încărcaţi, din punctul acesta de vedere. Dacă analizăm, programul a fost aprobat la jumătatea lui 2007, ghidurile au apărut la sfârşitul acelui an sau la începutul lui 2008, primele contracte s-au semnat la sfârşitul anului 2008, deci în 2007 şi 2008 nu au existat cheltuieli. Dacă vă uitaţi în planul financiar al programului, veţi vedea că şi alocarea se face pe ani, gândită în mod crescător, astfel încât principalele sarcini şi cheltuieli sunt în ultimii ani de implementare şi aşa este peste tot.

Cu toate acestea, putem considera că este o problemă la nivel naţional, deoarece per total, gradul de absorbţie este mai scăzut – Programul Operaţional Regional înseamnă doar 18-19% din toate fondurile europene.

Consideraţi că în ultimii ani s-a modificat mentalitatea românească legat de programele europene?

Oamenii nu aveau curaj să pornească o idee, să înceapă un proiect pentru care să solicite finanţare de teama birocraţiei – exista această mentalitate, care la unii s-a schimbat, iar la alţii nu. Deocamdată este prea devreme să vorbim de mai multe cereri, căci programul s-a închis, nu s-au mai depus proiecte în ultimul an de zile. Am observat o uşoară creştere în timp, însă proba de foc va fi acum, în 2014, când începe noul program şi vom vedea care este impactul noului program, cum a fost perceput în piaţă. La nivel de program, noi suntem mulţumiţi, dar vom vedea în programul următor dacă chiar am învăţat ceva; este prea devreme să ne dăm seama încă.

Care au fost principalele probleme de care v-aţi lovit?

În regiunea Bucureşti-Ilfov am sesizat o problemă, care a generat o întârziere faţă de alte regiuni. Chiar dacă la nivel naţional, gradul de absorbţie este de 50%, noi suntem sub medie, ceea ce nu este un lucru bun, însă este explicabil. Acum un an de zile, când am făcut un raport asemănător şi când gradul de absorbţie era de aproximativ 30% la nivel naţional, noi eram la 20%, adică aveam un decalaj faţă de alte regiuni, din punct de vedere al timpului – peste şase luni, probabil vom ajunge şi noi la 50%.

Motivele? Avem un program al cărui buget se duce în proporţie de 80% către autorităţile publice locale (primării şi consilii judeţene), iar la momentul când a început programul (în 2007-2008), în regiunea noastră, aproape toate administraţiile locale aveau bugete excedentare, deci aveau mai mulţi bani decât cheltuiau. Astfel că era cam dificil pentru ele să ceară bani suplimentari. De aceea, abia când au apărut primele ghiduri, în 2008, a apărut şi la noi interesul pentru finanţare. Alte regiuni mai sărace şi alte administraţii cu fonduri mai puţine erau avide de finanţare şi au perceput POR-ul ca pe o sursă clară de finanţare, iar la momentul lansării ghidurilor, ele aveau deja proiectele făcute. Le-au depus imediat, s-au aprobat mai repede şi deci totul s-a executat mai rapid. Acest decalaj a fost resimţit în rata de absorbţie, noi speram să îl recuperăm mai repede, dar nu am reuşit, deoarece au intervenit şi problemele din implementare.

Care au fost principalele probleme cu care v-aţi confruntat, din punct de vedere al proiectelor?

Din punct de vedere al calităţii proiectelor, au existat probleme generate de noile aplicări ale legii în privinţa domeniului public, pentru că orice proiect public trebuie să demonstreze proprietatea, iar în Bucureşti şi Ilfov a fost un pic mai dificil decât în alte părţi. Deci ştim că un imobil este al Primăriei, dar vrem şi dovada, că aşa spune regula. Mai mult, problema nu se pune dacă tot imobilul este al proprietarului, ci dacă acel colţişor pe care faci o extindere este al tău, într-adevăr.

Poate aţi auzit de mai multe ori, Primăria reclamând adesea această solicitare de către noi a actelor de proprietate – din păcate, este o regulă a programului. Iar întreaga situaţie a generat întârzieri, pentru că Primăria trebuie să facă nişte demersuri suplimentare pentru a demonstra proprietatea. Ba uneori, dacă nu reuşeşte să finalizeze aceste demersuri, trebuie să renunţe la unele proiecte, ceea ce este regretabil.

Ce obstacole au întâmpinat IMM-urile care au solicitat finanţare?

Principala problemă care a dus la întârzieri la unele proiecte şi la renunţarea de către unii beneficiari la finanţare a fost aceea a cofinanţării. Proiectele private trebuie să vină cu o cofinanţare – pentru proiectele mari, aceasta este destul de ridicată, de până la 40%. Pentru proiectele mici, a dispărut necesitatea cofinanţării, adică finanţăm 100% - vorbim  aici de schema de finanţare pentru microîntreprinderi, care oferă finanţare nerambursabilă de până la 200.000 euro pentru investiţii în producţie şi servicii (cu nişte excepţii totuşi, precum consultanţa). Dar deşi finanţăm 100% orice sumă de până în 200.000 euro, finanţarea POR este de tip decont, adică trebuie să ai nişte bani pe care să îi cheltuieşti şi să îi rulezi, după care să îi recuperezi. Ori acest lucru înseamnă, în general, un credit bancar, iar condiţiile de creditare nu prea sunt favorabile microîntreprinderilor, adică nişei de piaţă pe care noi vrem să o finanţăm.

Băncile nu sunt dispuse întotdeauna să intre în acest sistem. Până la urmă, eu înţeleg şi băncile – nefiind implicate în procesul de selecţie al proiectelor, trebuie să îşi facă propria lor selecţie. În general, noi neavând bănci de investiţii, ei nu fac o selecţie a ideii de proiect, cum facem noi, ci fac o selecţie strict din punct de vedere financiar, pe bază de risc scăzut şi de garanţii. Ori o microîntreprindere care nu are salariaţi, dar are potenţial (din punctul nostru de vedere), nu are garanţii, deci nu poate obţine credit (din punctul băncii de vedere).

Care sunt criteriile în baza cărora se trimit suspiciunile de fraudă?

Atenţie, acestea nu reprezintă infracţiuni, chiar dacă  sunt denumite suspiciune de neregulă sau suspiciune de fraudă; sunt enunţate chiar în lege. Suspiciunile acestea nu sunt nici măcar generate de noi, ci sunt generate de şabloanele pe care le suprapunem peste documentaţie, iar dacă apare vreo problemă, noi trebuie să raportăm. Avem într-adevăr nişte probleme – uneori suspiciunile de fraudă apar acolo unde se dovedeşte a nu fi cazul, ceea ce îngreunează întregul proces. Le-am sesizat de mai multă vreme, dar între momentul în care sesizezi o problemă şi până la momentul în care ea se transformă într-o măsură la nivel naţional, trece un oarecare timp. Dar trebuie să înţelegem că noi am ridicat foarte sus ştacheta tocmai pentru că iniţial nu regulile erau prea blând aplicate, ceea ce a dus la suspendarea programului – probleme au existat. Cu toate acestea, nu au existat situaţii în care s-au pierdut proiecte fără probleme doar din cauza unor suspiciuni. Singura problemă a fost timpul în care aceştia au primit banii, perioadă pe care tot încercăm să o reducem. 

 VEZI ȘI: Cum arată Bucureştiul, văzut prin ochii unui arhitect american?

 

23 January 2014