Ori suntem agenti, ori nu mai suntem…

goldsilverNu stiu cum se face ca aud in jurul meu tot mai mult de profesionalizarea agentului imobiliar si de curatarea pietei imobiliare de ciurucuri. Cu toate acestea nu trece saptamana fara sa nu primim cate o directa aplicata acolo unde ne doare mai tare: in listingul de oferte din IMOPEDIA.

Intrucat pe cea mai recenta am ajuns sa o fredonez ca pe un slagar, m-am hotarat sa o transcriu, in speranta ca cei care inca nu au inteles regulile jocului … poate mai au o sansa:

_____________________________

- Draga IMOPEDIA, m-am saturat de cand va tot sesizez ca ofertele mele apar dupa altele mult mai proaste
- Ce intelegeti prin “mai proaste”?
- Pai, uitati-va la id-ul XXXRUNYYYYY si vedeti ca apare inaintea mea, chiar daca eu mi-am actualizat oferta ieri si, in plus, eu am cu 3 poze mai mult.
- Din cate observ “actualizarea” a insemnat sa mai adaugati 100 de euro la pretul ofertei de 76.000 de euro. Credeti ca aceasta “actualizare” va indreptateste sa “luati fata” unei oferte adaugata cu o zi in urma si care are 9 poze, adica cu 3 poze mai putin ca a dvs?
- Eu zic ca da, pentru ca in plus mai am si 400 de semne completate in descriere, pe cand oferta aia are doar 78 de semne
- Credeti ca un vizitator este impresionat de un numar cat mai mare de caractere la o descriere, sau de mesajul in sine al descrierii?
- Aaaaa… Dar eu am completat si pretul pe metru patrat, cat si pretul total. Nici asta nu e mai bine?
- Acest pret/mp este o noutate sau o informatie ajutatoare? Credeti ca acel vizitator nu ar putea sa obtina pretul/mp_util printr-o simpla impartire?
- Asa, si eu ce trebuie sa mai fac ca sa fiu in fata? Dati-ne regula clara ca sa nu va mai tot sunam… Eu m-am saturat sa va tot sun. Si doar va
platim, nu? Doar nu o faceti moka.
- Daca v-as da regula v-ati rezuma sa ne verificati sau ati actiona astfel incat sa fiti mai in fata?
- Sincer…cred ca si una si alta
- Bun, atunci, daca toate cele X sute de agentii ar face acest lucru. Care ar fi urmarea? Nu cumva v-ati canibaliza pe primele pozitii?
- Probabil ca da. Dar, ce-i rau in asta? Voi nu vreti oferte cat mai complete?
- Ba da, dar nu cu orice pret. Adica nu vreau sa stiu ca un anumit camp l-ati completat “din condei”, doar pentru ca v-a ajutat sa fiti mai in fata.
- Hai, dom’le, ca nu face nimeni asa ceva. Astea sunt povesti d’ale voastre. Noi suntem profesionisti…

[si dialogul a continuat pana cand am inceput sa discutam despre noi functionalitati ale Real Manager-ului]

- …si inca ceva: ne-ati promis ca ne usurati munca cu “bagatul” de oferte
- Corect. Ati intuit o astfel de facilitate?
- Bine-nteles. Vreau sa faceti o legatura cu *** sau *** (n.r. – programele de cules anunturi de la particulari)
- La ce v-ar fi utila o astfel de legatura
- Pai, cum “la ce”. Ma luati de fraier? Nu vedeti cate anunturi noi vin pe zi???? Stiti cat timp ne ia sa le bagam in RM?
- ????? Adica vreti un import de oferte din *** in RM. Am inteles corect?
- Da, dom’le. Pai in cateva secunde mi-as selecta ofertele si dintr-o lovitura le-as varsa pe toate in RM.
- …si de acolo in IMOPEDIA. Asa este?
- Da, dom’le, ce-i asa greu?…

_____________________________

Ei bine, mai in gluma mai in serios, astfel de discutii nu sunt deloc imaginare. Cu cat mai incasam cate una, cu atat ne intarim convingerea ca in piata imobiliara nu e loc pentru oricine.

Daca noi, IMOPEDIA, suntem singurii care am ramas la masa cu agentiile imobiliare, atunci, dragii nostri, haideti sa mai facem un pas impreuna. Haideti sa ne uitam catre cel care cu adevarat are nevoie de noi, de noi toti: CLIENTUL FINAL.
1. Daca ne batem joc de el, vom disparea cu totii.
2. Daca ne furam caciula unul altuia, iarasi vom disparea cu totii
3. Daca nu-i dam CLIENTULUI ceea ce are nevoie, atunci nu trebuie sa ne mire de ce ne va da deoparte
4. Daca acceptam pe oricine la masa, sa nu ne mire daca vom fi cu totii plini de noroi
5. Daca nu facem o echipa compacta, vom fi fortati sa ne reinventam

Cine se simte agent imobiliar si vrea sa fie reprezentat cu adevarat de un portal imobiliar, va invitam sa ne urmati in 2011. Regulile jocului le vom face impreuna. Daca vreti sa va implicati, dati-ne un semn si vom reactiona prompt.

Cine vrea sa foloseasca IMOPEDIA doar pentru a pescui clienti…cu siguranta 2010 a fost ultimul an al colaborarii noastre.

— VA URMA —

 

 

Iesi din pluton! – episodul 3

Christian Nowotny

In continuarea celor doua (1 si 2) episoade din campania “Iesi din pluton!”, va provocam sa mai faceti un pas, un pas cat doi: Christian Nowotny se intoarce in Romania si va asteapta in 19 si 20 noiembrie la cursul ce se anunta o adevarata terapie imobiliara pentru aceste vremuri.

“Cum sa faci bani in timp de criza?” este tema pe care o va dezvolta Christian Nowotny in cele doua zile de curs.

Asa cum v-am obisnuit, sustinem educatia, iar acolo unde identificam valori cumune ne implicam cu drag. Evenimentul este organizat de IMOPEDIA.ro si ARAI, cu sprijinul Re/MAX Romania. Pentru inscrieri va invitam sa intrati aici, iar pentru mai multe detalii ramaneti pe IMOPEDIA pentru ca va pregatim noi informatii si surprize.

Va asiguram ca veti asista la un eveniment memorabil!

Suntem OFICIAL No. 1

Conform statisticilor oficiale prezentate de SATI, principalul sistem de masurare a traficului online, IMOPEDIA.ro este portalul imobiliar cu cei mai multi vizitatori unici si cele mai multe vizite. De doua saptamani, ecartul a crescut cu peste 30%  (update: 60%) fata de principalul nostru competitor.

Iata ca schimbarea liderului s-a realizat dupa mai putin de 7 luni de la rebranding,  mult mai devreme decat ceea ce noi prognozasem initial, adica 1 an. Este o performanta care ne onoreaza si pe care v-o datoram si dedicam in acelasi timp fiecaruia dintre dumneavoastra.

Cu cea mai mare sinceritate si recunostinta, VA MULTUMIM!
Multumim agentiilor imobiliare care au avut incredere in serviciile noastre si carora le-am ramas fideli, oferindu-le exclusivitatea publicarii ofertelor in IMOPEDIA.ro (fara a intercala oferte ale persoanelor particulare), precum si tuturor vizitatorilor nostri, carora le-am oferit instrumente de informare si comunicare la indemana fiecaruia. Nu in ultimul rand, dorim sa le multumim partenerilor nostri de la Ringier si Intact care sprijina promovarea acestui concept.

Suntem constienti ca aceasta noua postura ne obliga si mai mult fata de dumneavoastra, iar provocarea este cu atat mai mare cu cat vine intr-un moment de criza imobiliara.
In cei 10 ani de cand suntem impreuna, v-am dovedit ca suntem inventivi si proactivi: va enumeram 10 dintre premierele vazute in cadrul unui portal imobiliar si care poarta semnatura RUN:

> primul site bilingv (RO+EN)
> primul ghid imobiliar dedicat vanzarii/inchirierii de locuinte
> prima sectiune dedicata proiectelor imobiliare
> primele prezente active la targurile imobiliare: stand, urna, informatii live
> primele sisteme de comunicare directa intre vizitatori si toti membrii nostri (eClients, cos de oferte,RM-Alert)
> prima aplicatie software de gestiune utilizata pe scara larga, functionala in retea (Real Manager)
> primul sistem de comunicare directa intre site-ul agentiei si aplicatia de gestiune
> prima sectiune dedicata stirilor imobiliare
> primul profil de agent (WHOIS)
> primul site care publica oferte in portalul international al CEI, gratie parteneriatului cu ARAI

Va asiguram ca lista va continua!
Avem multe surprize pregatite, pe unele le veti vedea chiar in viitorul apropiat. Va invitam sa ramaneti alaturi de noi, semnalandu-ne greselile si trimitindu-ne orice sugestie ati avea. Doar asa am reusit sa ajungem no. 1, iar pentru asta nu incetam sa va multumim!

Cauta
Ultimele Comentarii
Felicitari imopedia. O reusita frumoasa!
Stefania, am o intrebare legata de optimizarea in cautarile pe motoare de cautare, a unei oferte promovata prin social media. Mai precis, sunt agent, ...
Tineretul prefera locatia zgomot si buricul targului NOI ceilalti casa cu curte iar unii liniste si intimitate...chestie de gustibus...dar 30 de minut...
Daca s-ar face sistemul automat de amendare , poate ca s-ar schimba atitudinea.Asa cum au bagat pe autostrazi: camera video, te-a filmat, se verifica...
La apartamentul cumpărat pe un credit de 20-30 de ani există oricând riscul să îți pierzi locul de muncă, să scape cursul de sub control și să ajungă ...
Blog IMOPEDIA
Imopedia RUN
20 Septembrie 2012
Asigurarea obligatorie a locuințelor s-a transformat într-un concept atât de superfluu încât parcă orice discuție trece pe lângă urechile celor care ar trebui să fie dire
Bloguri AFILIATE IMOPEDIA
Gabriel Alexandru
15 Ianuarie 2014
Preturile de tranzactionare ale locuintelor sunt rezultatul negocierilor incheiate intre cumparatori si vanzatori. De aceea, preturile cresc atunci cand cererea de locuinte creste
Dragos Dragoteanu
14 Februarie 2017
Orice rau are si o parte buna. Uneori, chiar mai mare decat raul de la inceput. Asa s-a scris o pagina frumoasa in istoria tarii noastre. Inainte de a-ti fi bine, trebuie sa tre
Adrian Crivii
01 Ianuarie 1970
Tag-uri
RSS Feed
Subscribe in NewsGator Online Add to netvibes Subscribe in Bloglines Add to Google Reader or Homepage Powered by FeedBurner

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar la ghid.imopedia.ro

Adrian Crivii
Blog RUN
Gabriel Alexandru
Daniel Dobre
Dragos Dragoteanu

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar la media.imopedia.ro

Comunicate de presă
Evenimente imobiliare
Ştiri imobiliare
Arhiva video
Prima casa 3
Prima Casa 2011