Avem un nou DIRECTOR

De cateva zile avem un nou DIRECTOR. Este prietenos, generos si este disponibil 24/24, 7/7 pentru toata lumea. Pentru audienta va invitam sa va inscrieti la: http://director.imopedia.ro

DIRECTORUL IMOPEDIA

Am continuat o idee inceputa prin 2003, in vechiul site, cand am strans laoalalta toata floarea cea vestita a site-urilor imobiliare, precum si din domenii conexe.

Daca vreti sa va faceti un cadastru, sau sa va amenajati casa, sau chiar sa va construiti una, consultati DIRECTORUL IMOPEDIA. Iar daca sunteti una dintre firmele din domeniu, DIRECTORUL IMOPEDIA va invita sa-l urmati.

Jurnalul.ro, o noua filă din jurnalul RUN

Nu am avut ocazia sa vorbim prea mult despre ceea ce mai facem noi pe langa software imobiliar si voi profita de un nou pas inainte pentru a va arata unde am ajuns de fapt.

In 2004 am demarat unul dintre cele mai ample proiecte din online-ul romanesc, atacand o piata extrem de pretentioasa, cea de MEDIA. Lupta era deopotriva o provocare, un sacrificiu, dar si o oportunitate.

Prima provocare ne-a fost transmisa de trustul de presa RINGIER, care cu 3 saptamani inainte de inceperea Ligii Campionilor la fotbal, ne-a solicitat realizarea in timp inuman aproape, a unui site interactiv in jurul acestui eveniment. Dupa 3 saptamani site-ul era online si isi traia din plin succesul. S-a legat una dintre cele mai stranse relatii de parteneriat, din care s-au nascut ulterior site-uri precum Libertatea.ro, Prosport.ro, Compact.info.ro, Capital.ro. Colaborarea continua si astazi!

Odata ce in 2007 Prosport a trecut in visteria MediaPro, pentru noi s-a nascut o noua oportunitate: Gazeta Sporturilor, parte a trustului INTACT. GSP.ro urma sa devina site-ul alaturi de care am performat si ne-am putut testa cu adevarat ceea ce noi numim ”tehnologia RUN”. Niciun alt site din Romania nu solicita atat de mult un soft, asa cum a facut-o site-ul GSP in zilele competitionale de varf. In acele momente am reusit doua lucruri majore: 1) sa dovedim ca avem o echipa tehnica excelenta si le multumesc din plin colegilor mei; 2) am invatat de la echipa lui Catalin Tolontan, Gusti Roman si Sorin Danilescu ca niciun sacrificiu nu este prea mare daca exista un adevarat spirit de invingator. Colaborarea continua si in acest caz!

Asadar, pana ieri bilantul din portofoliu era urmatorul:
1. Libertatea – ziarul nr. 1 ca tiraj din Romania – NE plaseaza in fata cititorul de tabloid
2. GSP.ro – ziarul nr. 1 pe segmentul de sport - NE duce in arena pasionatilor de sport
3. prin Capital – revista nr. 1 pe segmentul saptamanalelor financiare – NE intalnim intr-un cadru select cu omul de business
4. prin Compact – vizam tineretul. Desi lider pe segmentul lui, Compact a fost de curand tras la depou.

De astazi, colaborarea cu echipa lui Marius Tuca de la Jurnalul National NE ofera o noua deschidere spre cotidianul serios, adresat omului elevat.


De ce “NE” (adica, noi impreuna cu dumneavoastra)?

Foarte simplu: cu fiecare proiect in parte, mai deschidem fiecarui profil de client cate o usa spre zona imobiliara.

Cifrele sunt impresionante: in Romania se aproximeaza circa 7.5 milioane de utilizatori de internet. Site-urile partenere, mentionate mai sus, au un trafic saptamanal de aproape 3 milioane de utilizatori, adica 40% din piata. Asta inseamna ca intr-o saptamana promovam IMOPEDIA.ro (si indirect ofertele membrilor) in fata a peste 40%  din clientii internauti din piata.

Concluzia ramane in spiritul postului:

“Tineti aproape!”
Beneficiati de cea mai buna tehnologie si vizibilitate.

Who’s who in IMOPEDIA

Urmarind comentariile din aceste 3 luni de IMOPEDIA, atat din media, cat si din blog, iti sare in ochi adversitatea unor clienti fata de agentii imobiliari. De cele mai multe ori cuvintele sunt aruncate rautacios, fara a cunoaste un minimum de informatii despre acel agent, improscandu-l in fata cu faptele altei persoane, de cele mai multe ori imaginare.


WHO’s WHO IN IMOPEDIA.ro
Astazi am adresat o invitatie tuturor membrilor nostri, agenti imobiliari IMOPEDIA, de a forma o comunitate transparenta si puternica. Este doar un prim pas spre un proiect amplu, orientat catre comunitatea imobiliara in general.

Fara a va rapi placerea de a-l descoperi singuri, va dam cateva linii directoare:

In urma unui cont creat gratuit, ca agent imobiliar membru IMOPEDIA beneficiati de o pagina ”WHOIS” (un fel de FTC a agentului), in care:

- va completati un CV personalizat, cu detalii despre experienta profesionala
- va promovati diverse oferte din portofoliu
- aveti un formular cu datele de contact (atat personale, cat si de la agentie)
- prin apartenenta la o anumita agentie, ii veti prezenta vizitatorului restul de colegi
- beneficiati de adresa pesonalizata. De exemplu: http://imopedia.ro/whois/Laura.Ciucas. Aceasta adresa o puteti pune pe cartea de vizita, oferindu-i clientului un acces direct la informatiile detaliate

Totodata:
- comentariile din Media si Blog vor fi preluate automat in pagina “WHOIS”;
- pagina “WHOIS” va putea fi accesata direct din cadrul ofertelor imobiliare din IMOPEDIA (link pe numele agentului). O oferta imobiliara postata de un agent cu fisa “WHOIS” ar putea fi in viitor tratata preferential. Si asta pentru ca, asa cum am declarat si in cazul FTC-urilor, dorim sa promovam informatiile complete si de calitate.

Pe masura ce completati pagina “WHOIS”, o sa se nasca multe sugestii. Va invitam sa le comentam impreuna.

Succes!

——————

Later update:
Iata cateva exemple de fise WHOIS:

Cezar Marian Brotoiu – Aosta Imobiliare
Madalina Angheloiu – Re/MAX
Catalin Dumitrescu – RealHouse
Dan Negulescu – Mister D
Carmen Mihaita – Veles

Ce se cauta acum in IMOPEDIA.ro?

Am dat curs propunerii Stefaniei si am deschis un subiect pe care o sa-l lasam activ mult timp de aici incolo. Nu stim ce tranzactii se fac, insa va dam cateva indicatii despre ceea ce se cauta in acest moment in IMOPEDIA.ro.  Am luat in calcul ultimele 100.000 de cautari din IMOPEDIA, intinse pe o perioada de 10 zile. Am eliminat cautarile agentiilor imobiliare cunoscute de noi si iata ce a iesit:

Despre ce se tranzactioneaza efectiv, o sa va rog sa dezbateti mai jos. Suntem constienti ca acum chiar am deschis “o cutie a Pandorei”, raspunsurile neputand fi probate, insa putand influenta cititorii. De aceea va rog sa tratati cu buna credinta orice afirmatie. Multumim!

Later Update:

Inca doua grafice, la cererea @Stefaniei + @incognito:

1. Ofertele actualizate de agentii in IMOPEDIA, in ultimele 30 de zile:

2. Ofertele de particulari din mass-media, din ultimele 10 zile

 

PREMIERA: Ofertele agentiilor imobiliare, validate de proprietari!

V-am promis inca de la lansarea IMOPEDIA ca avem multe surprize de oferit.
A venit momentul primei surprize:

CAUZA
Multi dintre vizitatorii nostri ne sesizau existenta unui numar foarte mare de oferte imobiliare false. Au fost reclamate de la greseli minore, precum completarea eronata a finisajelor sau a dotarilor, pana la greseli mult mai mari, de genul preturilor, suprafetelor, zonei. De cele mai multe ori greselile aveau ca obiectiv “agatarea” vizitatorilor, iar cele mai dese raspunsuri erau: “Nu mai este de actualitate…insa va putem arata altceva…” sau “A fost o eroare de operare” sau “Nu e de la noi, cei de la site au scris gresit”.

EFECT
Toate acestea induc in eroare vizitatorul, consumandu-i timp, nervi si bani. Din pacate efectele cele mai importante sunt scaderea accentuata a credibilitatii agentiilor imobiliare in ochii clientilor, iar pe termen mediu a credibilitatii portalurilor ce preiau anunturi ale agentiilor imobiliare.

SPERANTA
In ultimii 9 ani am avut ocazia sa avem de la simple discutii pana la analize ale business-ului multor agentii. Am observat ca exista multe companii imobiliare cu principii sanatoase al caror mod de lucru este unul profesionist, mult peste nivelul de perceptie din piata.

INOVATIE
In acest context, am decis sa facem un pas important in educarea pietei imobiliare. Am introdus un formular numit de noi “Fisa Tehnica de Conformitate (FTC)”, care contine principalele elemente ale unei oferte (pret, date tehnice, etc). Fara a insista pe detalii, principiul de aplicare este urmatorul:

- agentul imobiliar completeaza cu proprietarul o FTC;
- ambele parti isi dau acordul publicarii informatiei din FTC pe site-ul IMOPEDIA.ro
- FTC ajunge la IMOPEDIA, care verifica prin mijloace proprii informatia publicata pe site
- toate ofertele ale caror informatii sunt identice cu cele din FTC vor avea atributul “Validate de proprietar”

MOMENTUL SCHIMBARII
In ultimele zile am avut ocazia sa discutam cu foarte multe agentii imobiliare. Marea lor majoritate au imbratisat ideea de a repara practicile lipsite de fair-play ale agentilor imobiliari. FTC este doar un prim pas pe care il face IMOPEDIA spre aceasta schimbare.
Suntem constienti ca FTC nu va rezolva toate problemelor exprimate de vizitatori, dar suntem convinsi ca vom diminua substantial numarul de oferte false. Vrem sa canalizam energia agentului imobiliar spre a construi un business sanatos si nu unul speculativ.

Ofertele care nu au marcajul “Validat de proprietar” nu inseamna ca nu prezinta credibilitate. Procesul de implementare a FTC in cadrul companiilor este unul care necesita timp si acomodare.

LATER EDIT:

1. Am fost suspectati de aproape 9 ani ca am avea in spate o agentie imobiliara. Ne asteptam sa reinvie aceasta acuzatie nefondata dupa ce am lansat FTC. Oameni buni, mergeti pe cateva rationamente simple:
a) Daca am fi avut o agentie in spate nu s-ar fi gasit vreun agent care sa zica: “Da, aceea e agentia…pentru ca au facut aia…si aia…”?
b) O multime de membri RUN au venit cu baza de date la noi la sediu spre a le-o repara. Daca unul a avut vreodata suspiciunea ca a “rasuflat” vreo informatie, il rog sa intervina cu exemplu concret.
c) Daca am avea o agentie imobiliara in spate si prin FTC urmarim accesul sa informatia confidentiala aveti ideea care ar fi riscul nostru? Haideti sa-l analizam impreuna:
- caz penal si penalizari de cel putin zeci de mii de euro
- intreg sistemul de credibilitate RUN s-ar da peste cap,
- business-ul RUN s-ar duce de rapa
Care ar fi avantajul? Un comision castigat pentru o proprietate. Luati zeci de astfel de comisioane si stiti  prea bine ca nu te faci om dintr-un comision.

Si inca ceva la fel de intuitiv: Cate oferte credeti ca aveti fara ca un alt coleg de breasla sa le mai aibe? Consideram ca sunt foarte putine, iar cele care sunt se bazeaza in special pe o relatie stransa cu proprietarul. Fiti constienti ca toata lumea are acces la sisteme ce furnizeaza particularii din ziare.

In 2008 batalia nu mai este pe “continut” ci mai degraba pe promovare si profesionalism!

2. Foarte multi ati insistat pe ideea “lasati sistemul asa cum era inainte pentru ca vizitatorul va alege singur”. Tragem si aici un semnal de alarma: vizitatorul nu mai este cel de acum cateva luni. El nu mai are rabdare sa sune la 10 anunturi si sa vada ca a fost prostit. El deja si-a format o parere. Consultati sondajul de pe IMOPEDIA.ro si vedeti cata incredere are el in agentii.

Pentru noi este alarmant. Noi construim un magazin (a se vedea comentariul 9) in care sa publice doar agentiile, iar vizitatorii spun: “nu avem incredere in agentii”. Intrebarea daca mai vin oamenii inapoi in site este retorica. Ce riscam noi in acest caz? Foarte simplu: o decredibilizare accentuata, pana la pierdere de trafic. Cine pierde? NOI TOTI!

Daca v-ati duce la o benzinarie si va dati seama ca ati pus in rezervor benzina amestecata cu apa, oare aveti clementa pentru benzinarie, indreptandu-va furia doar catre furnizorul de combustibil? Fiti siguri ca nu. Ba mai mult o buna perioada nici n-ari mai calca in acea benzinarie. Asa se intampla si cu IMOPEDIA (precum cu orice site ce publica oferte ale agentiilor).

In concluzie, priviti aceasta optiune numita FTC, ca o solutie extrema scoasa in piata dupa multe mesaje si suspendari, dupa zbateri cu multe, foarte multe agentii care au incercat diverse trucuri sa ajunga pe prima pagina. Din pacate nu putem astepta sa vina vizitatorul sa ne sesizeze ca o oferta e falsa. Ar fi prea tarziu.

Puneti in balanta ceea ce pierdeti versus ceea ce castigati daca ne acordati incredere!

IMOPEDIA.ro – Mai mult decât imobiliare!

Vineri, 7 noiembrie 2008, anunţam lansarea celui mai nou site RUN: prima noutate este faptul că ne-am rebranduit, ne-am reinventat. V-am lasat sa-l descoperiti singuri si sa ne furnizati feedback la cald, iar acum a venit momentul sa va oferim cateva detalii suplimentare despre continutul noului site.

Am incercat să structurăm informaţiile în aşa fel încât accesarea IMOPEDIA.ro să fie o plăcere pentru orice vizitator. Cum bine spun englezii, timpul înseamnă bani, aşa că suntem conştienţi că trăim în “secolul vitezei” şi toată lumea vrea să primească ieri lucrurile de care are nevoie. Până să vă oferim şi o asemenea performanţă   suntem în măsură să vă oferim un pachet specializat de site-uri. Fiecare componentă se doreşte a fi cea mai importanta verticala pe specificul său din piata imobiliara online. Iata care este componenta de inceput:

1. IMOPEDIA.ro – reprezinta portalul ofertelor imobiliare din Romania . Provenienta si veridicitatea lor sunt doua dintre ingredientele definitorii ale noului portal, dar despre acest aspect o sa discutam pe larg in zilele urmatoare pentru ca aici pregatim cateva surprize de marca;
2. MEDIA.IMOPEDIA.ro – stiri si analize, comunicate de presa si evenimente imobiliare, toate intr-un singur loc.
3. GHID.IMOPEDIA.ro – nu putea sa lipseasca din IMOPEDIA o enciclopedie imobiliara. Dictionar de termeni, catalog de zone si orase cu un potenţial imobiliar ridicat, precum si o multime de sfaturi utile dau contur unui site cu adevarat consistent.
4. BLOG.IMOPEDIA.ro – Maria Seder Neda si Victor Grigore sunt doi dintre oaspetii de seama care va vor tine conectati la fenomenul imobiliar, fie ca il privim cu ochiul jurnalistului de specialitate, fie ca il privim cu cel al analistului financiar.

Pentru ca imopedia.ro să fie o experienţă plăcută atât pentru noi cât şi pentru voi, insistăm să vă aruncaţi privirea pe rândurile care urmează şi să luaţi aminte. Nu de alta, dar de ce să nu simplificăm lucrurile dacă tot stă în puterea noastră să o facem?

IMOPEDIA.ro
- in headerul site-ului veti vedea o clapeta cu cele mai noi servicii IMOPEDIA si două clapete colectoare, folosite in special pentru navigare. Daca ati navigat prin site si vreti sa va intoarceti la o oferta precedenta, puteti alege fie clapeta “Ultimele oferte vizualizate”, fie “Ultimele din cosul de oferte”.
 
- imediat sub meniu aveti sectiunea utilitara. Principalele puncte de atractie sunt structurate in patru casete. Intreaga sectiune poate fi ascunsa daca doriti sa va extindeti ecranul de lucru.
- caseta de cautare oferte este una intuitiva. Aici ar fi de remarcat in mod special caseta de alegere zone, unde in partea de jos/stanga puteti cauta zona, iar dupa primele litere va sunt sugerate cateva variante de zone
- în rest, sistemul de navigare si rezervare l-am construit cat mai simplu si intuitiv, asa cum ni l-ati cerut cu totii.
 
MEDIA.IMOPEDIA.ro
- este structurata in trei mari sectiuni: Stiri, Comunicate de presa, Evenimente imobiliare.
- primele doua sectiuni nu au niciun secret in utilizare, de remarcat ar fi gradele mari de libertate pe care tehnologia RUN le ofera unui produs media: galerii foto/video, sectiuni de download, sondaje, stiri relationate.
- sectiunea “Evenimente imobiliare” prezinta in premiera un calendar saptamanal de evenimente imobiliare, precum si detaliile aferente fiecarui eveniment in parte. Astfel, fie ca vorbim despre un targ imobiliar, congres, conferinta de presa sau lansare de proiect, toate au un intreg pachet de informatii personalizate.

GHID.IMOPEDIA.ro
- nu putea sa lipseasca dintr-un site PEDIA o astfel de sectiune. Am organizat informatia ca sa va fie usor săo găsiţi si speram ca este pe gustul tuturor. Vă punem la dispoziţie:

               Dictionar de termeni – Nu de putine ori ati simtit nevoia sa va documentati pe larg asupra unor termeni atunci cand ati analizat sau ati cumparat o proprietate. În acest scop, am construit pentru voi o minienciclopedie imobiliara care cuprinde:
               > termeni tehnici: precum “cadastru”, “suprafata utila”, 
               > termeni juridici: precum “contract de vizionare”, “contract de vanzare cumparare
               > termeni financiari: precum “DAE”, “ipoteca
 
                Orase si Cartiere – De cate ori va decideti sa va mutati intr-un cartier nou puneti celor din jur intrebari de genul: “Ce zici de Drumul Taberei?”, “Dar de Unirii?”. Acum aveti ocazia sa va documentati pe larg despre ce reprezinta si ce a reprezentat in timp un anumit cartier atat din punct de vedere imobiliar cat si turistic. 
                 Veti putea vizualiza galerii foto/video, adaugate in timp de vizitatorii site-ului. Fie ca vorbim de poze cu aglomeratia din trafic sau cu parcuri parasite sau cladiri renumite, toate dau o imagine despre potentialul imobiliar al zonei;
 
                 Ghid imobiliar – Aici lecturarea intregului material spune mai mult decat orice explicatii sintetice. Cumparatori, vanzatori, chiriasi toti aveti o sectiune rezervata cu sfaturi utile despre ceea ce trebuie si nu trebuie sa faceti in timpul unei tranzactii.
                 Ca sa treceti cu bine criza imobiliara, aveti un ghid cu 10 sfaturi pentru cumparatori si vanzatori in vremuri de criza.
 
De aici incolo va lasam pe voi sa ne surprindeti!
Orice material ati avea, fie ca este o oferta imobiliara, un comunicat de presa sau o poza din cartier, nu ezitati sa ni le trimiteti!

Va asteptam cu drag!

RUN: Un nou pas înainte

Bine v-am regăsit!

Dacă aţi ajuns să citiţi acest post, înseamnă că aţi aflat deja de imopedia.ro, deşi, din câte vă amintiţi parcă aţi tastat run.ro… Aşa că nu o mai lungim şi vă confirmăm bănuiala: da, e vorba despre un rebranding pentru zona de online. Era şi cazul, veţi spune. Perfectă  dreptate! dar n-am vrut să scoatem pe piaţă acest produs până nu am ajuns să fim mândri de el şi mai ales până piaţa o cere. Să îl privim şi să spunem: da, a ieşit exact aşa cum am vrut.

Acum, că primul pas a fost făcut, aşteptăm impresii, sugestii şi, de ce nu, critici. Vrem să ştim părerea voastră despre imopedia.ro, aşa că ne asumăm responsabilitatea de a fi un membru activ în discuţiile iniţiate de voi. Sigur, cu condiţia ca acestea să se desfăşoare într-un cadru civilizat. Ceea ce nu înseamnă că lucrurile nu trebuie spuse pe şleau, direct, ci doar că vrem să păstrăm o minimă decenţă. Ne-am dori tare mult să nu jigniţi şi să nu atacaţi fără să argumentaţi, cu atât mai mult cu cât vă ascundeţi în spatele anonimatului. Vom modera comentariile şi ne vom rezerva dreptul de a cenzuram trivialităţile şi injuriile, dar şi publicitatea mascată. Aşa că nu vă sfiiţi, spuneţi ce vă place, ce nu vă place şi, mai ales, ce lipseşte. Pentru că vrem să deveniţi dependenţi de imopedia.ro. Vrem ca atunci când aveţi o nelămurire sau când căutaţi un sfat să veniţi la noi.

Pentru că Imopedia.ro nu înseamnă doar anunţuri sau sfaturi impersonale am plecat la drum împreună cu specialişti în domeniu. Cele mai importante nume sunt Maria Seder Neda, care va fi vocea profesionistului din presa imobiliara, şi Victor Grigore, exponentul laturii financiare a pieţei imobiliare.

Mulţumim celor care au crezut în noi în cei peste 9 ani de activitate, precum şi celor sceptici care ne-au injectat un plus de ambiţie. Nu am fi ajuns aici fără voi şi suntem convinşi că împreună putem face mai mult decât imobiliare!

Later edit:
1. Multumim celor care ne-au preluat mesajul: Gusti Roman, Mircea Scarlatescu.
2. Am revenit cu o detaliere despre IMOPEDIA.ro

Cauta
Ultimele Comentarii
Felicitari imopedia. O reusita frumoasa!
Stefania, am o intrebare legata de optimizarea in cautarile pe motoare de cautare, a unei oferte promovata prin social media. Mai precis, sunt agent, ...
Tineretul prefera locatia zgomot si buricul targului NOI ceilalti casa cu curte iar unii liniste si intimitate...chestie de gustibus...dar 30 de minut...
Daca s-ar face sistemul automat de amendare , poate ca s-ar schimba atitudinea.Asa cum au bagat pe autostrazi: camera video, te-a filmat, se verifica...
La apartamentul cumpărat pe un credit de 20-30 de ani există oricând riscul să îți pierzi locul de muncă, să scape cursul de sub control și să ajungă ...
Blog IMOPEDIA
Imopedia RUN
20 Septembrie 2012
Asigurarea obligatorie a locuințelor s-a transformat într-un concept atât de superfluu încât parcă orice discuție trece pe lângă urechile celor care ar trebui să fie dire
Bloguri AFILIATE IMOPEDIA
Gabriel Alexandru
15 Ianuarie 2014
Preturile de tranzactionare ale locuintelor sunt rezultatul negocierilor incheiate intre cumparatori si vanzatori. De aceea, preturile cresc atunci cand cererea de locuinte creste
Dragos Dragoteanu
14 Februarie 2017
Orice rau are si o parte buna. Uneori, chiar mai mare decat raul de la inceput. Asa s-a scris o pagina frumoasa in istoria tarii noastre. Inainte de a-ti fi bine, trebuie sa tre
Adrian Crivii
01 Ianuarie 1970
Tag-uri
RSS Feed
Subscribe in NewsGator Online Add to netvibes Subscribe in Bloglines Add to Google Reader or Homepage Powered by FeedBurner

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar la ghid.imopedia.ro

Adrian Crivii
Blog RUN
Gabriel Alexandru
Daniel Dobre
Dragos Dragoteanu

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar la media.imopedia.ro

Comunicate de presă
Evenimente imobiliare
Ştiri imobiliare
Arhiva video
Prima casa 3
Prima Casa 2011