conflictul intereselor imobiliare

Miki O. @ 3 June 2011

Primim zilnic „pe adresa redacției” (cum ar spune spune orice jurnalist care încă iubește expresiile din anii 90) cât și pe telefoanele aceleiași redacții, cel puțin 10 declarații, știri și rapoarte care se bat cap în cap. Respectiv, avem categoria numărul 1 care susține că piața crește și categoria numărul 2, care spune că piața cade. Amândouă variantele argumentate pertinent. Și nu mă refer numai la investitori și dezvoltatori  locali, cât și la studii globale. Cushman, JLL, DTZ..

Exemplu: Piața imobiliară revine pe creștere

Contraexemplu: Piața imobiliară riscă din nou să intre în picaj

Nu sunt informații scornite de noi, pe colțul biroului. Sunt studii făcute de specialiști la nivel mondial. Sunt statistici menite să reflecte realitatea sau, în alte cazuri, să manipuleze piața, în funcție de nevoile clienților. Nu sunt gândite pentru a informa, pentru cititorul de rând, ci pentru a face sau desface businessuri. Nu este moral, dar nici ilegal. Se practică și în politică (sau mai ales în politică), se practică și în high life (de unde și vorba americanului – tv makes you, tv even breaks you). Fiecare încearcă să fie mai deștept decât celălalt într-un joc continuu care are drept miză cota de piață.

Acum, datoria mea este să prezint toate informațiile astea, iar datoria cititorului este să aleagă informația care lui i se pare corectă și să și-o însușească. Asta nu înseamnă nici că manipulez, nici că sunt plătită să fac publicitate unui studiu mincinos. Să fii informat nu înseamnă să iei de bun tot ceea ce citești, ci să faci un puzzle uriaș pe baza tuturor celor auzite. La fel, a informa nu înseamnă a face o selecție între știrile prezentate. Abia atunci s-ar numi că sunt părtinitoare. Pentru mine, prezentarea tuturor opiniilor este cea mai bună opreliște în calea dezinformării.

Am zis!

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google

3 Raspunsuri pentru “ conflictul intereselor imobiliare”

  1.  3 Lucian
    7 June 2011 :: 12:22 am
      2 (1/3) NU sunt de acord Sunt de acord

    Prost e ala care apleaca urechea la toate aberatiile scoase de cate o firma ce se da mare consultant si de fapt nu a iesit niciunul in teren sa vada cum e piata.

  2.  2 Miki O.
    4 June 2011 :: 9:00 pm
      0 (3/3) NU sunt de acord Sunt de acord

    draga daniel, tu sigur stii cu cine votezi. faci parte dintre oamenii care stiu sa faca o analiza a pietei, altfel nu ai fi rezistat o viata de om in imobiliare

    asa ca mai bine ia zi tu: noi cu cine votam?

  3.  1 Daniel Dobre
    3 June 2011 :: 6:21 pm
      5 (1/6) NU sunt de acord Sunt de acord

    Mama ce subiect! Si cate comunicate in ultima vreme! Si cate informatii contradictorii.
    In timp ce unii spun ca “duduie piata” de vanzari, mai ceva ca in vremurile bune pe cartier ca Titanul, altii aproape inchid businessul de pe aceeasi zona!
    Unii raporteaza 40 de vanzari pe luna, alti 2!
    Unii zic ca e rege cashul, cumparatorii obtinand proprietati foarte bun, la preturi excelente, altii considera ca prorpeitarii inca nu scad destul la pret!
    Si eu…”cu cine votez” ?

Cauta
Ultimele Comentarii
Felicitari imopedia. O reusita frumoasa!
Stefania, am o intrebare legata de optimizarea in cautarile pe motoare de cautare, a unei oferte promovata prin social media. Mai precis, sunt agent, ...
Tineretul prefera locatia zgomot si buricul targului NOI ceilalti casa cu curte iar unii liniste si intimitate...chestie de gustibus...dar 30 de minut...
Daca s-ar face sistemul automat de amendare , poate ca s-ar schimba atitudinea.Asa cum au bagat pe autostrazi: camera video, te-a filmat, se verifica...
La apartamentul cumpărat pe un credit de 20-30 de ani există oricând riscul să îți pierzi locul de muncă, să scape cursul de sub control și să ajungă ...
Blog IMOPEDIA
Imopedia RUN
20 Septembrie 2012
Asigurarea obligatorie a locuințelor s-a transformat într-un concept atât de superfluu încât parcă orice discuție trece pe lângă urechile celor care ar trebui să fie dire
Bloguri AFILIATE IMOPEDIA
Gabriel Alexandru
15 Ianuarie 2014
Preturile de tranzactionare ale locuintelor sunt rezultatul negocierilor incheiate intre cumparatori si vanzatori. De aceea, preturile cresc atunci cand cererea de locuinte creste
Dragos Dragoteanu
21 Septembrie 2017
Ca patron sadea, niciodata implicat politic, mi se pare ca liderul PSD a inceput sa se creada buricul pamantului dambovitean. Teleormanean este, fara doar si poate. Dovada este sar
Adrian Crivii
01 Ianuarie 1970
Tag-uri
RSS Feed
Subscribe in NewsGator Online Add to netvibes Subscribe in Bloglines Add to Google Reader or Homepage Powered by FeedBurner

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar la ghid.imopedia.ro

Adrian Crivii
Blog RUN
Gabriel Alexandru
Daniel Dobre
Dragos Dragoteanu

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar la media.imopedia.ro

Comunicate de presă
Evenimente imobiliare
Ştiri imobiliare
Arhiva video
Prima casa 3
Prima Casa 2011