Am întâlnit și investitori fericiți

Miki O. @ 19 March 2011

Când mă plimbam pe la Project Expo, mi-am adus aminte de când căutam eu casă la târguri imobiliare. Nu ratam niciunul. În acele glorioase vremuri, cel mai răpciugos apartament de două camere costa 80.000 euro fără TVA. Deci vreo 100 de mii. Dacă voiam loc de parcare, pac! Mai scoteam 20.000. Desigur, eram asigurată că un preț mai bun de atât nu are cum să existe vreodată și, în plus, dacă nu plătesc acum pe loc avansul, nici nu are rost să sper că mai găsesc această unică, inegalabilă și incontestabilă ofertă disponibilă. Că doar norocul nu așteaptă după mine!

Am plecat oftând de la târg. Abia dacă aveam bani de un McMeniu la mine, nici dacă mă scotoceam bine de mărunt nu făceam de un avans. Până la urmă am aflat că să construiești o casă este mai ieftin decât să cumperi un apartament. Deci m-am liniștit cu căutările. Și bine am făcut, că mi-ar fi sângerat retina acum la fiecare târg la care găsești un apartament de 3 camere cu 85.000 euro și loc de parcare inclus în preț.

De data asta, dezvoltatorii plâng cot la cot cu clienții pe la târguri. Unii pentru că vând ansambluri construite înainte de criză la prețuri de criză. Adică profitul pe care îl așteptau a fost decimat sau s-a transformat în pierdere. Alții (clienții) pentru că prețurile au scăzut, dar ei nu mai au dare de mână așa ca altă dată. Singurii care pot fi cumva mai liniștiți cu situația sunt  dezvoltatorii care construiesc acum. Măcar ei au știut de la bun început că merg pe marjă mică de profit și și-au făcut calculele în funcție de asta. Acum, categoria asta este cea mai des întâlnită la târguri. Oameni care construiesc un bloc, două, trei deodată. Sunt doar câteva zeci de apartamente, de obicei ieftine, deci le vând ușor. Iau banii, știu sigur pe ce fonduri se bazează și ce să reinvestească.

Am întâlnit deci și investitori fericiți. Dar și clienți.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google

Taguri: , ,

Lasa un comentariu

Cauta
Ultimele Comentarii
Felicitari imopedia. O reusita frumoasa!
Stefania, am o intrebare legata de optimizarea in cautarile pe motoare de cautare, a unei oferte promovata prin social media. Mai precis, sunt agent, ...
Tineretul prefera locatia zgomot si buricul targului NOI ceilalti casa cu curte iar unii liniste si intimitate...chestie de gustibus...dar 30 de minut...
Daca s-ar face sistemul automat de amendare , poate ca s-ar schimba atitudinea.Asa cum au bagat pe autostrazi: camera video, te-a filmat, se verifica...
La apartamentul cumpărat pe un credit de 20-30 de ani există oricând riscul să îți pierzi locul de muncă, să scape cursul de sub control și să ajungă ...
Blog IMOPEDIA
Imopedia RUN
20 Septembrie 2012
Asigurarea obligatorie a locuințelor s-a transformat într-un concept atât de superfluu încât parcă orice discuție trece pe lângă urechile celor care ar trebui să fie dire
Bloguri AFILIATE IMOPEDIA
Gabriel Alexandru
15 Ianuarie 2014
Preturile de tranzactionare ale locuintelor sunt rezultatul negocierilor incheiate intre cumparatori si vanzatori. De aceea, preturile cresc atunci cand cererea de locuinte creste
Dragos Dragoteanu
22 Noiembrie 2017
Ipocrizia unor oameni de afaceri a devenit obsesiva. Oficial, le merge foarte bine. Mai bine ca niciodata. Si nu exagerez. Neam de neamul lor nu si-au imaginat profituri ca anul ac
Adrian Crivii
01 Ianuarie 1970
Tag-uri
RSS Feed
Subscribe in NewsGator Online Add to netvibes Subscribe in Bloglines Add to Google Reader or Homepage Powered by FeedBurner

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar la ghid.imopedia.ro

Adrian Crivii
Blog RUN
Gabriel Alexandru
Daniel Dobre
Dragos Dragoteanu

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar la media.imopedia.ro

Comunicate de presă
Evenimente imobiliare
Ştiri imobiliare
Arhiva video
Prima casa 3
Prima Casa 2011