Fiecare popor are propriul comportament atunci când este vorba de investiţiile imobiliare. Englezii calculează ca la bursă, în funcţie de risc şi randament, americanii –se iau după sfaturile agentului imobiliar propriu, iar austriecii merg pe principiul – ce e de piatră (mă rog, şi de cărămidă), rămâne şi după trecerea apei.
Aşa se face că piaţa imobiliară din Austria este una atipică –în timp ce în toată Europa preţurile caselor scad, în această ţară cresc. Potrivit Barometrului Imobiliar, realizat de cel mai mare site de profil din această ţară, în ultimele luni, preţurile proprietăţilor din Tirol – o importantă zonă turistică – au crescut cu 4%, iar cele din Viena, cu 3%.
Şi sistemul bancar austriac a fost afectat de criza financiară internaţională. Importante bănci din această ţară (Erste Bank şi Raiffeisen Bank) au cerut şi au primit ajutorul statutului, pentru a satisface nevoia de lichidităţi a clienţilor lor. Aceşti bani, retraşi din diverse produse financiare, au venit ca o binecuvântare pe piaţa imobiliară.
Şi câţiva români s-au aventurat să investească în regiunile turistice din Austria, cu precădere în Alpi sau în Viena. Printre aceştia se numără politicieni cunoscuţi (Miron Mitrea şi Viorel Duca), dar şi tineri oameni de afaceri, care merg atât de des la schi sau la shopping în Austria, încât şi-au cumpărat apartamente şi vile acolo.
Dacă merită sau nu o astfel de achiziţie, putem decide fiecare, „spionând” piaţa imobiliară austriacă, atunci când mergem în vacanţă. Uitaţi-vă însă şi la preţul pe metru pătrat, de cele mai multe ori sub cel al apartamentelor noi din Poiana Braşov.
Tags: austria, criza imobiliara, Poiana Brasov, tirol, viena
RSS







15 Februarie 2009 :: 2:08 pm
Buna ziua,
Va rog sa imi dati un sfat: am achitat un apartament in constructie in Drumul Taberei, dar lipsa fondurilor face ca blocul cu acest apartament sa nu fie finalizat. Constructorul nu imi da banii inapoi - nu are, iar firma imobiliara care a intermediat contractul se spala pe maini. Ce ma sfatuiti sa fac?
10 Februarie 2009 :: 12:38 am
[...] 16 decembrie, pe acest blog, o cititoare ne-a cerut părerea privind calea de urmat pentru a obține un discount -o actualizare în jos a [...]
27 Ianuarie 2009 :: 5:12 pm
Oare stie cineva in Tunari cat au mai ajuns preturile ca am niste terenuri acolo de vanzare?
23 Ianuarie 2009 :: 6:17 pm
Mi se parea normal si simteam momentul ca se apropie .Uitati-va ce haos este pe piata imobiliara din tara noastra .Nu vreau sa supar pe nimeni ,dar nu exista deloc o corelare de preturi .In timp ce in com.Berceni,Domnesti si alte zone asemanatoare pretul este egal sau chiar mai mare decit in Nord Bucurestiului ,unde ai ce vedea (paduri extrem de multe ,lacuri,curatenie)eu cred ca preturile trebuie sa se aseze in functie de zona atit la vinzari cit si la inchirieri .Vedem cu toti preturi aberante la inchirieri pe zone care nu sint nici cel putin semicentrale si care cer preturi asemanatoare celor din centru ,netinind cont de timpul parcurs pina in centru .cum este posibil ca o garsoniera din Dumul Taberei sa se inchirieze la acelas pret ca in centru?cine trebuie sa isi aduca contributia in indreptarea acestor erori ?Cred ca agentiile imobiliare trebuie sa spuna propietarilor pretul corect pe zona si sa nu ii sustina de dragul citorva sute de euro in plus .Oare pretul unei masini noi este acelas ca si pretul unei masini vechi?Bineinteles ca nu.Atunci de ce un apartament in bloc vechi ar costa la fel ca unul nou .La fel si chiriile .Sint propietari care cer chirii pe apartamente fara inbunatatiri egal cu cei ce au toate inbunatatirile .Si exemplele ar putea continua.Totul se raporteaza la zona ,la vecinatati la istoric ,la curatenia care lasa de dorit .De ce si din ce cauza au scazut preturile ?Banciile stiu raspunsul cel mai bine.Conditi de acordare de credite foarte stricte.Trebiue sa se construiasca in Romania pentru ca nu sa construit atitia ani dupa revolutie iar copii nostri au nevoie de case.Este foarte adevarat ca si cei ce au construit au avut niste preturi destul de mari si abia acum realizeaza ca trebuie sa negocieze pretul .Dar cum sa negocieze cind pe piata se cere pe un ap. vechi un pret mai mare decit pe unul recent construit .Ori diferentele sint mari.Cit despre terenuri cred si sint convinsa ca pretul va creste deoarece teren vechi sau nou nu exista .Doar ca cei ce cumpara ar trebui sa fie mai atenti la infrastructura zonei adica distanta pina la curent ,gaze,aspectul zonei,curatenia zonei ,vecinatati ,locuri de agrement ,deoarece si aici intilnim terenuri in vecinatatea unei intreprinderi care nu isi merita pretul cerut .Sa nu uitam ca terenul este baza .Ai teren construiesti ,nu ai ,nu construiesti Deci in final cei ce au acumulat experienta necesara in imobiliare sa o faca cu responsabilitate si sa ajute la indreptarea erorilor de pe piata imobiliara pina nu e prea tirziu.Si as mai avea ceva de spus la adresa celor ce resping consultanti imobiliari si aici ma refer la vinzatori care isi sustin parerile propii in cele mai multe cazuri gresite .Sa nu uitam un lucru caci afara agenti imobiliari sint cautati si apreciati.Ei asta fac zi de zi adica studiu de piata si sint la curent cu absolut totul .Nu ii ignorati .Am intilnit adevarati profesionisti pentru care am toata stima si respectul si carora ar trebui sa le urmeze si alti exemplu.
30 Decembrie 2008 :: 9:34 pm
Poti sa faci ca americanii…
In momentul cind pretul nou al casei este cu 19 000 mai mic (cu alte cuvinte deja ai pierdut banii respectivi poti sa te duci la dezvoltator si sa spui ca nu te mai califici la banca si ca vrei sa iesi din contract sau sa renegoicezi.
Una peste alta mi se pare aiurea ca in contract sa nu fie nici o clauza si pt tine, adica sincer daca iti pierzi jobul ce iti face? iti ia casa.. pai in cazul asta i-o dai tu sa se spele cu ea pe cap..
Ideea e sa stii cum sa pui problema adica sa inteleaga ca daca nu iti face nici o reducere pina la urma pierde mai mult.
In Florida problema a aparut nu de la faptul ca citiva negrii nu puteau sa-si plateasca ratele ci find cei ce au dat avans 5 000 au constata ca au o proprietate care valoreaza 200 000 in timp ce ei au datorie 300 000 la banca. In momentul cind au inceput sa renunte la proprietati a urmat partea doua a dezastrului casele respective vinzindu-se la licitatie cu 120 -140 000. (dezvoltatorul avea si el de dat bani la banca)
22 Decembrie 2008 :: 10:38 am
Preturile in Austria cresc cu 3% pentru ca inflatia pe euro e de 3%. Si trebuie spus ca totul vine dupa o perioada post-2000 in care preturile au fost incredibil de stabile (cam ca in Germania) cu cresteri rezonabile de maxim 5% pe an. In Viena, care a fost “campioana” cresterii in perioada 2002-2007, preturile au crescut cu… 21%! Pai comparati cu Parisul, Londra sau … Bucurestiul. Iar in restul Austriei preturile au crescut cu 7,51% ! Asa ca da, pe o piata sanatoasa preturile pot creste chiar si in conditii de criza, pentru ca de fapt ele au fost intotdeauna corelate cu fundamentele.
18 Decembrie 2008 :: 6:10 pm
Multumesc pentru opiniile dvs. Voi incerca sa port un dialog , documentat, cu dezvoltatorul.
M-am gandit sa le prezint si un raport de evaluare, pentru o eventuala actualizare a pretului. Deasemenea, avand in vedere ca voi recurge la un credit bancar, poate ca ar fi bine sa le prezint o opinie a unei banci finantatoare.
Toate cele bune, Elena
18 Decembrie 2008 :: 5:58 pm
Buna ziua! Detin un apartament pe care doresc sa il inchiriez; o agentie imobiliara mi-a gasit un client strain (evreu) care un SRL in Romania si care doreste sa il inchirieze. Problema este ca doreste ca toate utilitatile si contractul de inchiriere sa fie pe firma lui . Momentan contractele sunt pe numele meu. Ce ma sfatuiti? Va multumesc!
18 Decembrie 2008 :: 5:55 pm
contractul e inchiriere se face intre dvs si firma lui. In cazul in care doreste sa-l inchirieze ca spatiu pentru locuit nu trebuie acordul asociatiei de proprietari si al vecinilor apropiati.In cazul in care doreste ca in apartament sa fie sediul firmei trebuie sa luati acordul asociatiei de prorpietari precum si al vecinilor directi (perete in perete cu dvs) pe orizontala si verticala.
Contractele pentru utilitati nu este nevoie sa fie pe numele firmei lui pentru ca in baza contractului el are voie sa deduca aceste cheltuieli in contabilitate asa ca nu vad de ce ar tine neaparat sa se schimbe contractele pe firma lui mai ales ca asta presupune un disconfort pentru dvs pentru ca va trebui sa le reschimbati dupa ce contractul expira.
18 Decembrie 2008 :: 5:37 pm
Buna ziua! Detin un apartament pe care doresc sa il inchiriez; o agentie imobiliara mi-a gasit un client strain (evreu) care un SRL in Romania si care doreste sa il inchirieze. Problema este ca doreste ca toate utilitatile si contractul de inchiriere sa fie pe firma lui . Momentan contractele sunt pe numele meu. Ce ma sfatuiti? Va multumesc!
18 Decembrie 2008 :: 5:36 pm
Buna ziua! Detin un apartament pe care doresc sa il inchiriez; o agentie imobiliara mi-a gasit un client strain (evreu) care un SRL in Romania si care doreste sa il inchirieze. Problema este ca doreste ca toate utilitatile si contractul de inchiriere sa fie pe firma lui . Momentan contractele sunt pe numele meu. Ce ma sfatuiti? Va multumesc!
17 Decembrie 2008 :: 9:40 pm
atentie la apartamentele/blocurile facute de unii dezvoltatori din minoritatea tiganeasca in Damaroaia/Bucurestii Noi. sunt facute extrem de rapid (calitatea o sa vedeti efectele in 1-2 ani de la mutare) si abia asteapta sa va ia 2000 de euro pe m2.
Nu va lasati pacaliti de discursul lor ca sunt oameni ai bisericii. Blocurile sunt lipite de casele vecinilor (de regula oameni nevoiasi si care nu s-au putut opune) si au geamuri spre proprietatile vecinilor care pot cere oricand inchiderea lor.
17 Decembrie 2008 :: 9:32 pm
Pentru Elena: odata semnat antecontractul si ati platit un avans v-ati legat clar de cealalta parte. Puteti rezilia antecontractul numai daca cealalta parte nu si-a respectat o indatorire. Antecontractul a fost semnat pt un anumit termen. Daca acest termen a trecut il puteti rezilia fara sa pierdeti avansul, ba din potriva chiar puteti castiga ceva in plus in functie de clauzele trecute in antecontract. Daca termenul nu a trecut si nici o alta clauza nu a fost incalcata pierdeti clar avansul.
17 Decembrie 2008 :: 2:00 pm
De obicei dezvoltatorii au contracte beton. Dar este la fel de adevarat ca acum sunt si ei in dificultate. Nu va ramane decat sa speculati orice greseala pe care dezvoltatorul ar putea sa o faca, adica termene de executie nerespectate, derogari de la finisajele stabilite in contract s a m d. Altfel cred ca nu aveti scapare.
17 Decembrie 2008 :: 11:38 am
@elena: Totul depinde de actul pe care l-ati semnat si clauzele acestuia. Am vazut foarte multe tipuri de contracte, dar in nici unul nu era specificat ca se tine cont de evolutia pietei imobiliare. Doar contractele de constructie cu statul (prin ANL) sau cu foste firme de stat prevedeau corectii de pret in functie de inflatie, corectii care se faceau intotdeauna in sus
Puteti incerca si o discutie cu developerul, fiind posibil sa se “inmoaie” daca ii spuneti ca nu mai aveti bani suficienti, ca nu va mai da banca un credit la fel de mare s.a.m.d. Perspectiva pierderii unui client, chiar daca acesta i-a dat avansul, s-ar putea sa il indemne spre negociere.
Daca doriti sa il “atacati” juridic, ne puteti trimite antecontractul si il vom inainta unui avocat, pentru a va da un raspuns specializat.
17 Decembrie 2008 :: 10:40 am
@elena Un antecontract de vanzare -cumparare ,reprezinta in fond o promisiune bilaterala facuta de parti, cu clauze clare si ferme ,in care este stipulat pretul total al unei proprietati ,avansul si restul de plata obligatoriu pana la o anumita data ,iar in caz de nerespectare sunt percepute si penalitati.Deci ,daca in antecontract nu exista nicio intelegere cu privire la negociere (sigur nu exista) in caz de fluctuatii ale pietei, nu va ramane decat sa abordati o cale amiabila cu proprietarul. succes!
16 Decembrie 2008 :: 5:24 pm
Buna seara,
Va rog mult sa ma ajutati cu un sfat: cum pot ataca un antecontract semnat pentru un apartament cu doua camere. Este o obligatie a dezvoltatorului imobiliar de a renegocia antecontractul in conditiile auale? am semnat antecontractul cu 5 luni in urma cand erau alte preturi pe piata imobiliara iar acum, as vrea sa reziliez antecontractul , dar pierd avansul de 19.000 Euro. Pretul initial era de 2350 Euro/mp iar acum a ajuns la 1750 Euro/mp.
Multumesc din suflet,
Elena